Se caută şef pentru IPJ Bihor. Unul dintre candidaţi, în atenţia DNA Oradea
0Doi candidaţi s-au înscris în cursa pentru şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. Unul dintre ei se află în atenţia procurorilor DNA Oradea, fiind suspectat de fapte de corupţie.
Şefia IPJ Bihor este râvnită de către doi candidaţi. Este vorba despre comisarul şef Alin Antoniu Haniş, împuternicit şeful IPJ Bihor, şi comisarul şef Gheorghe Lucian Hodoşan, şef birou în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice
Din primăvara lui 2017, comisarul şef Alin Haniş este şeful Poliţiei Bihorene, înainte fiind împuternicit la conducerea IPJ Satu Mare. Ofiţerul lucrează în Poliţia municipiului Oradea din 1997. A fost şeful Biroului de Cercetări penale, al Biroului de Ordine Publică, iar apoi şef al Poliţiei municipiului Beiuş. Din 2010, comisarul-şef Alin Haniş a fost numit în funcţia de adjunct al şefului Poliţiei municipiului Oradea, iar în 2013 a devenit şeful Poliţiei Oradea.
În ce priveşte candidatura comisarului şef Gheorghe Lucian Hodoşan, acesta este şef birou în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Potrivit unor surse, acesta este suspectat de comiterea unor fapte de corupţie în dosarul în care Florian Sârcă, fostul şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor este cercetat de către procurorii DNA Oradea.
Totodată, comisarul Hodoşan este finul lui Ioan Brîndaş, fostul adjunct al şefului IPJ Bihor condamnat la 4 ani închisoare pentru efectuare de operaţiuni financiare cu acte de comerţ incompatibile cu funcţia, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, favorizarea infractorului şi fals în declaraţii.
Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în data de 27 aprilie, şi va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale. Va fi declarat „admis” candidatul care va obţine nota cea mai mare şi care va fi notat cu cel puţin 7.00.