Poliţistul Flavius Fodor şi-a negociat mita într-un bar de lângă Poliţia Rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flavius Fodor a fost arestat pentru 10 zile
Flavius Fodor a fost arestat pentru 10 zile

Agentul şef Flavius Fodor, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, a fost arestat pentru 10 zile după a fost denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie de către un  şofer pentru că a primit mită. Poliţistul trebuia să tergiverseze un dosar penal în care persoana care l-a denunţat era cercetată, după ce a provocat un accident rutier aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi după ce i-a fost suspendat permisul de conducere.

Agentul şef Flavius Fodor i-a solicitat lui Klein Marius suma de 1.200 lei pentru a nu instrumenta un dosar penal în care acesta este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni rutiere intr-un mod în care sa nu se ajungă la trimiterea în judecata a denunţătorului.

Din această sumă, Klein, cel care l-a şi denunţat pe poliţist, i-a dat omului legii 900 de lei în perioada septembrie – decembrie 2013, iar ulterior, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a urmărit tergiversarea soluţionării dosarului până la intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală cunoscând şi urmărind crearea unei situaţii juridice mai favorabile denunţătorului.

Astfel, martorul denunţător Marius Klein, după ce a provocat un accident rutier aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice şi după ce i-a fost suspendat permisul de conducere, în cursul lunii septembrie 2013 l-a interpelat pe agentul Flavius Fodor, într-un local din apropierea Poliţiei Rutiere.

Denunţătorul susţine că nu l-a cunoscut anterior pe omul legii, iar acţiunea sa s-a bazat doar pe împrejurarea că acesta era îmbrăcat în uniformă.

Astfel, i-a expus situaţia sa şi l-a întrebat dacă ar putea să îşi recupereze permisul mai repede, susţinând că este dispus să ofere atât cât este necesar pentru a rezolva problema.

A doua zi, cei doi s-au, iar de această dată Klein i-a cerut poliţistului să nu se ajungă la Tribunal, şi să îşi recupereze permisul în perioada legală de 90-120 zile. Martorul susţine în declaraţia să că la circa 2-3 zile s-a întâlnit cu poliţistul şi i-a dat 700 de lei din cei 1200 pe care i-a pretins. Poliţistul i-a spus să nu se grăbească pentru ca este destul de gravă situaţia datorită alcoolemiei de peste 2%o. Ulterior, până în cursul lunii decembrie 2013 martorul i-a mai dat încă 200 lei. Cum poliţistul nu a rezolvat problema, pe 13 ianuarie Klein l-a denunţat.

 “După această dată, martorul s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul purtând unele discuţii în legătura cu înţelegerea dintre ei din conţinutul cărora reiese că afirmaţiile martorului, spre deosebire de cele ale inculpatului, sunt valide”, se arată în încheierea de arestare preventivă.

Astfel, se constată ca în data de 30 ianuarie, în urma insistenţelor lui Klein, agentul Fodor îi explică acestuia că l-a favorizat prin tergiversarea cercetărilor:

„Daca se făcea atunci în o luna, două, trei, deja acum era în instanţa, pa. Te condamna la … iţi dădea cu …deci nu te condamna cu executare, de aia cu suspendare. Şi aveai nevoie de condamnare cu permis anulat? Ti-am zis sa ai răbdare puţin, ai răbdare … şi mie mi se spun, mi s-o spus şi no, ca de ce il ţin şi nu ai dau drumul. Pentru ca aici ii invers la noi, ştii? Când sunt genuri de infracţiuni de asta cu alcool şi cu alcoolemie depăşita, atunci pe loc imediat trebe făcut, imediat în maxim 3 luni de zile”, se arată în interceptările procurorilor.

În aceeaşi convorbire, poliţistul îi spune lui Klein că: „mă simt foarte prost în sensul ca ai inteles greşit ca nu se poate exact pe moment” … „îl ţin pentru ca ii în avantajul tău şi daca se ducea … era mai rau”.

Acesta recunoaşte că a primit o sumă de bani întrucât la întrebarea „da e nevoie sa mai dau ceva din diferenţa, poliţistul răspunde „da nu, nu, da ce, nu nu mai ii nevoie” şi chiar ii restituie martorului suma de 500 lei „poftim, ia-i astia înapoi! Ia-i astia înapoi măi omule… Amu nu mai fac pentru nimic altceva, numai aşa ca na, esti un om şi …”

De asemenea, poliţistul îi dă sfaturi lui Klein despre cum să recunoască comiterea infracţiunii, dar să susţină că a băut mai mult după accident: „… va dirijez eu cum sa faceti! Măcar cât îs aici … ca ati consumat şi după ce a avut loc incidentul, nu înainte! … şi înainte, da’ mai mult după! După, da? Bine?.

După audierile de la Tribunal, magistraţii au decis arestarea agentului şef Flavius Fodor pentru 10 zile.

Mai puteţi citi:

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/agent-al-politiei-rutiere-din-oradea-arestat-1540867.html">Agent al Poliţiei Rutiere din Oradea, arestat pentru mită de 1.200 de lei</a>

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite