Poliţistul care a cerut mită carne de porc a fost arestat
0Magistraţii Tribunalului Bihor au dispus arestarea poliţistului prins cu carne de porc în portbagajul maşiniii, dar şi a celui care i-a dat carnea. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.
Claudiu Sala, poliţistul orădean prins după ce a luat mită 26 de kilograme de carne a fost arestat pentru 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Bihor au dispus atât arestarea agentului cât şi a lui Lucian Câmpean, cel care i-a dat carnea de porc.
“Admite propunerea. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 30 de zile”, se arată în Încheierea Tribunalului Bihor.
Agentul Ionuţ Claudiu Sala, de la Poliţia Rutieră din Oradea, a cerut mită un porc de 50 de kilograme, de la un motociclist oprit în trafic, motociclist care nu avea permis de conducere categoria A.
Potrivit anchetatorilor, pe 1 septembrie, agentul de poliţie, l-a oprit pentru control, în localitatea Gepiu – DN79, pe Lucian Câmpean, care conducea o motocicletă marca Honda, fără să posede permis de conducere categoria A.
Constatându-se săvârşirea unei infracţiuni, agentul de poliţie avea obligaţia întocmirii actelor constatatoare în vederea formării unui dosar penal, însă contrar atribuţiunilor de serviciu agentul Ionuţ Claudiu Sala a pretins şi Lucian Câmpean a fost de acord ca acesta din urmă să-i remită un porc de aproximativ 50 kg.
Astfel, în urma înţelegerii intervenite lucrătorul de poliţie nu a mai întocmit actele constatatoare şi a stabilit să se întâlnească a doua zi pentru a primi carnea de porc.
A doua zi, în jurul orelor 16.30, agentul de poliţie s-a deplasat la locuinţa din Gepiu a inculpatului, de unde a ridicat cantitatea de carne precizată.
“Înainte de intrarea în localitatea Nojorid, pe DN 79, lucrătorul de poliţie a fost oprit în trafic de către un echipaj al poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care era însoţit de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor şi procurorul de caz, în autoturism găsindu-se aşa cum s-a precizat cantitatea de carne menţionată”, a precizat Vasile Popa, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Lucrătorul de poliţie a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor împreună cu Lucian Câmpean, unde s-a dispus începerea urmării penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de luare respectiv dare de mită.