Incendiu la un Penitenciar din România: Un deţinut cu probleme psihice şi-a aprins salteaua, 4 persoane sunt la spital
0Doi deţinuţi şi doi gardieni de la Penitenciarul Oradea au ajuns la spital intoxicaţi cu fum, în urma unui incendiu provocat de un deţinut cu probleme psihice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, Camelia Roşca, incendiul a fost anunţat, marţi. la ora 12.46.
„Incendiul s-a produs la o cameră de detenţie situată la parterul clădirii Penitenciarului Oradea. Au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi autospeciala de transport victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a declarat Camelia Roşca.
Medicii au acordat primul ajutor celor patru persoane intoxicate cu fum care au fost transportate ulterior la spital.
Reprezentanţii Penitenciarului Oradea susţin că focul a fost provocat de un deţinut cunoscut cu afecţiuni psihice, închis într-o celulă alături de un alt deţinut. „Nu au fost afectate celelalte spaţii de cazare. Din motive de siguranţă cei doi deţinuţi custodiaţi la camera incendiată şi doi angajaţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru efectuarea de investigaţii suplimentare”, a declarat Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.
La nivelul Penitenciarului Oradea a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili cauzele care au condus la producerea evenimentului