FOTO Zeci de vieţi salvate printr-un simplu gest. Orădenii au donat sânge pentru copiii abandonaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi orădeni au demonstrat ce înseamnă să fii altruist. Susţinuţi de personalul  Centrului de Transfuzie sanguină din Oradea, voluntarii Amia au reuşit să mobilizeze voluntari pentru a dona sânge. Cum acţiunea a fost una umanitară, bonurile de masă primite de donatori, au fost apoi direcţionate către Asociaţiei Amia-Suflet de Copil.

Acest eveniment a fost promovat prin intermediul reţelei de socializare şi a reuşit să adune 18 donatori. Unul din ei a fost Oana Nicula, o mămică devotată, care a văzut evenimentul pe internet şi a hotărât să ajute: „ În primul rând, mi-am dorit de mult să fac acest gest, adică să donez sânge, iar când cei de la AMIA au venit cu ideea de a dona inclusiv bonurile primite am zis că nu pot să lipsesc de la acest eveniment. Mă simt bine că am putut face cuiva un bine”, susţine Oana Nicula, donator.

Pentru că o mare parte din cei prezenţi au fost în stare clinică foarte bună a fost posibilă inclusiv donarea de celule stem. S-au luat probe în acest sens, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, anumite persoane să fie din nou solicitate pentru a dona.

“Mulţumim tuturor celor care au renunţat la o dimineaţă frumoasă de primăvară şi s-au alăturat efortului nostru. Am reuşit să colectăm 114 bonuri de masă, adică 1065,9 lei. La fel de important este şi sângele donat, sânge care va salva zeci de vieţi. Suntem recunoscători întregii echipe medicale de la Centrul de Transfuzii întrucât au renunţat la o zi liberă pentru a ajuta comunitatea”, a ţinut să precizeze Radu Crainic, director executiv AMIA.

Fiecare voluntar a primit, în semn de recunoştinţă, un certificate de donator. Acţiunea “Sângele tău hrăneşte două inimi!” continuă

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite