Când îşi deschide porţile Târgul de Crăciun de la Oradea şi care sunt surprizele ediţiei din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
targul de craciun de la oradea

La sfârşitul săptămânii viitoare, cea de-a treia a Târgului de Crăciun Oradea îşi va deschide porţile, în Piaţa Unirii, într-un decor de poveste care va aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor ce îi trec pragul.Două locaţii vor întâmpina orădenii, dar şi turiştii, în acest an la Târgul de Crăciun Oradea. Deschiderea va avea loc în data de 30 noiembrie, de la ora 18:00.

Ediţia din acest an se va desfăşura în  Piaţa Unirii (30 noiembrie - 31 decembrie), sub sloganul Simte magia Crăciunului şi Cetatea Oradea (8 - 17 decembrie), sub sloganul Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun.
Oraşul Oradea se aliniază, astfel, celor mai mari oraşe europene, precum: Viena, Budapesta sau Praga, dar şi celor româneşti: Sibiu, Cluj-Napoca sau Bucureşti, în intenţia de a reda magia şi spiritul sărbătorilor de iarnă, pe toata perioada lunii decembrie.

Viceprimarul Florin Birta a anunţat că, în perioada 28 noiembrie, ora 18:00 - 2 ianuarie, ora 14:00, circulaţia maşinilor în Piaţa Unirii, de la strada Primăriei până la strada Iuliu Maniu, va fi închisă. Vizitatorii vor putea parca gratuit în curtea Primăriei, după ora 16:00, pe toată perioada târgului.
„În 30 noiembrie, când va vea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, va avea loc şi aprinderea iluminatului de sărbători, tot în Piaţa Unirii, de la ora 18:00. În Piaţa Unirii va mai fi montat un brad, acel brad care a fost montat şi anul trecut, iar atât bradul cât şi instalaţiile de iluminat din Piaţa Unirii cât şi din oraş vor fi asigurate de către firma Luxten, gratuit, în baza contractului de concesiune existent între primărie şi firma respectivă", a specificat Florin Birta.

Roată-gigant

Pe lângă brad, oraşul va avea în premieră o roată gigantică, de 16 metri înălţime, care va fi montată în cadrul Târgului de Crăciun, Oradea fiind singurul oraş din ţară care va avea o astfel de roată în cadrul Târgului de Crăciun. Vor fi montate, de asemenea, proiectoare pe stâlpii din Piaţa Unirii care vor proiecta lumini ambientale de sărbători pe toate clădirile din zonă.

Bugetul total alocat de către Consiliul Local pentru organizarea Târgului de Crăciun se ridică la 500.000 lei, care va fi completat de alte sponsorizări pe care APTOR le va obţine de la firmele care doresc să ajute la organizarea acestui eveniment.

Evenimentele din Piaţa Unirii şi cele din Cetatea Oradea vor fi complementare. „Astfel, în Cetatea Oradea vorbim despre un eveniment dedicat tradiţiilor specifice sărbătorilor de iarnă româneşti - tradiţii de Crăciun - un concept pe care încercăm să îl dezvoltăm de la an la an. În Piaţa Unirii vorbim despre un Crăciun urban, specific oraşelor europene, unul care aduce în atenţia publicului în primul rând arhitectura de care beneficiem, pentru că suntem şi sperăm să fim unul din cele mai frumoase târguri de Crăciun din România şi datorită contextului în care ne aflăm", a precizat Mihai Jurca, directorul APTOR

Pentru a atrage turişti şi pentru a promova Târgul de Crăciun din Oradea, în decembrie se vor organiza două acţiuni. Una dintre aceste campanii va fi în cadrul cooperării cu Blue Air, în Bucureşti, o campanie radio de promovare a oraşului, care va avea şi un premiu constând într-un sejur de Crăciun la Oradea pentru două persoane. În al doilea rând, se vor organiza acţiuni distincte pentru a promova Târgul de Crăciun pe piaţa din Ungaria şi în România, zona capitalei. Vor fi organizate două vizite cu jurnalişti din Budapesta şi din România, la care va fi prezentat oraşul ca destinaţie şi evenimentul Târgul de Crăciun.

Directorul APTOR a prezentat şi amenajarea Pieţei Unirii pe perioada evenimentului. În acest an, patinoarul se va muta în zona Băncii Feroviare, iar în apropierea scenei, în zona bradului de Crăciun,vor fi amenajate căsuţele pentru comercianţi. Zona Bisericii cu Lună va fi zona atracţiilor şi zona de mâncare. Pe partea cealaltă va fi Atelierul lui Moş Crăciun, iar cu Moş Crăciun copiii se vor putea întâlni în apropierea bradului. O altă noutate este amplasarea unui cort încălzit de 200 mp în apropierea bradului, cu foi transparente, în care vizitatorii vor putea lua masa.

Programul târgului va include o serie de activităţi şi momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde, la ateliere pentru copii sau căsuţele cu cadouri pentru cei dragi.
Pe scena Târgului vor evolua Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Narcisa Suciu, Nicola, Boney M, Ştefan Bănică Jr şi alţii. Nu vor lipsi nici activităţile pentru cei mici, ei având parte de multe surprize: pe lângă cele tradiţionale, se va realiza şi atelierul Moşului, Căsuţa lui Moş Crăciun şi ieslea tradiţională, care în acest an va fi montată în Cetatea Oradea. În Piaţa Unirii, ieslea care reprezintă scena naşterii lui Isus va fi proiectată pe catedrala Romano-Catolică Sfântul Ladislau.

Cina porcului la Cetate

Cetatea Oradea va fi locul în care orădenii şi vizitatorii vor putea să vadă şi să se bucure de tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă.

Meşteri populari, producători locali, dar şi spectacole de colinzi vor purta Cetatea Oradea într-o atmosferă magică. Casa Vinului, Casa cu Bunătăţi, Cina Porcului, atelierele handmade, ornamentele de Crăciun şi Târgul Vintage sunt doar câteva din surprizele Cetăţii. Cei mici se vor putea bucura de ateliere în care să-şi producă propriile globuri de sticlă sau ornamente de Crăciun.

Tradiţiile culinare şi bucatele după reţetele bunicii vor fi aduse de doi masterchefi renumiţi: Horia Vârlan şi Antonio Passarelli. Vizitatorii vor putea cumpăra produse proaspete din carne sau preparatele care vor fi pregătite acolo.
„Pentru că este lua cadourilor, Muzeul Cetăţii s-a gândit să ofere vizitatorilor un cadou, adică în cele două weekenduri, 9-10 şi 16-17, intrarea să fie gratuită la muzeu, precum şi ghidajul în limba română şi maghiară", a spus Angela Lupşea, directorul Muzeului Cetăţii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite