VIDEO Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a făcut public un film în cazul copilului care ar fi fost bătut de profesorul de religie: „Este primul care iese, alergând“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) au făcut publică o filmare despre care afirmă că a fost realizată de camerele de luat vederi amplasate în preajma şcolii din localitatea botoşăneană Baranca. Imaginile îl surprind alergând pe copilul despre care părinţii au afirmat că a fost lovit de profesorul de religie fiindcă ar fi refuzat să-şi facă semnul crucii.

Filmul prezentat de Mitropolia Moldovei apare datat vineri, 22 martie, ora 12.41, ziua în care un copil de 11 ani ar fi fost bătut la ora de religie de profesorul-preot din localitate pentru că ar fi refuzat, afirmă părinţii elevului, să-şi facă cruce. Părinţii au mai acuzat, în faţa reporterilor Pro TV, că băiatul ar fi fost tras de urechi violent, lovit cu capul de pereţii clasei şi "umplut de sânge". Părinţii au mai afirmat că preotul-profesor ar fi ieşit afară din şcoală şi i-ar fi urmărit şi ameninţat şi pe alţi copii. Imaginile prezentate de MMB îl surprind pe băiat ieşind din şcoală primul, urmat de alţi copii, însă nu pare să fi fost urmăriţi de vreun adult.

Băiatul poartă haine de culoare vişinie şi nu prezintă, la prima vedere, urme de traume. Reprezentanţii Mitropoliei spun că această filmare a fost făcută publică pentru a aduce câteva clarificări în cazul elevului, care ar fi deranjat voit ora de religie şi l-ar fi lovit pe preot cu piciorul.

„Acel copil, nefiind de confesiune ortodoxă, nu avea obligaţia de a participa la ora de religie, dar putea asista cu condiţia să nu deranjeze. Nu i s-a cerut nici un fel de implicare în activitatea didactică, cu atât mai puţin să facă rugăciunea de la final sau să facă semnul Crucii. De-a lungul orei a deranjat în multe feluri clasa şi chiar a adresat numeroase injurii şi ameninţări la adresa preotului. Nu dăm detalii pentru că nu ne dorim să stigmatizăm acel copil. La ieşirea din clasă, când preotul l-a rugat să-i spună tatălui său să vină la şcoală, acel băiat a dat să-l lovescă pe preot cu piciorul, moment în care acesta l-a prins de urechi şi l-a scos afară. A fost o reacţie de moment, de scurtă durată. Aşa cum am afirmat în toate declaraţiile, nimic, absolut nimic nu poate scuza această reacţie a preotului! Este inadmisibil şi din punct de vedere pedagogic, dar mai ales din punct de vedere creştin a folosi orice fel de violenţă, în orice grad”, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Reprezentanţii MMB susţin că profesorul de religie nu l-ar fi dat pe elev cu capul de pereţi.

„Totuşi, de aici până la acuzaţiile că l-ar fi dat cu capul de pereţi până la sânge, că preotul ar fi ieşit afară şi i-ar fi ameninţat şi pe ceilalţi copii, că acel copil ar fi leşinat şi căzut într-un şanţ - e o distanţă uriaşă! E clar că s-a dorit exacerbarea unei situaţii - repet, cu totul regretabilă! -, din motive pe care cu siguranţă autorităţile le vor elucida. Până la finalizarea anchetei, avem însă câteva mărturii video de la camerele de supraveghere, care aduc anumite clarificări (din păcate, nu există o filmare chiar de la momentul incidentului, neexistând o cameră video montată în interior). Pe primele secvenţe se poate vedea cum iese din şcoală copilul care acuză că ar fi fost lovit, urmat de alţi copii. Este primul care iese, alergând, şi singurul care poartă şi haine de culoare vişinie. Nu se vede nici un preot ieşind după ei şi ameninţând, deşi special este lăsată filmarea să curgă până la minutul 1 şi 10 secunde al montajului pe care-l puteţi urmări. 

Pe secvenţele următoare se mai poate vedea, pe o înregistrare făcută cu alte două camere de supraveghere publică, cum copilul merge fără nici un fel de probleme spre casă. Aceste secvenţe sunt, credem, edificatoare pentru a respinge fără dubii măcar o parte dintre acuzaţii. Sperăm că şi celelalte aspecte, cu privire la ceea ce s-a întâmplat în clasă, vor fi lămurite în cel mai scurt timp. De menţionat că, în urma dialogului purtat cu autorităţile din Primărie şi cele de la Şcoală, am aflat că preotul se bucură de o foarte bună reputaţie şi că este apreciat inclusiv de primarul care - cred că în context are relevanţă - nu este de religie ortodoxă", mai afirmă reprezentanţii MMB.

Citiţi şi:

Reacţia Mitropoliei Moldovei în cazul preotului acuzat că a lovit un copil penticostal pentru că nu şi-a făcut cruce

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite