Prinţesa de la nord, Evdochia de Kiev, marea iubire a lui Ştefan cel Mare - cea mai importantă căsătorie strategică din istoria Moldovei

Evdochia de Kiev, în singura reproducere cunoscută, din Biserica Sf. Nicolae din Iaşi, descoperită şi îndosariată de Nicolae Iorga în lucrarea "Portretele doamnelor române"

Căsătoria lui Ştefan cel Mare cu această cneaghină (prinţesă) din Kiev a fost dorită şi negociată de tânărul domn al Moldovei pentru a-i conferi avantaje şi legături dinastice uriaşe în spaţiul lituano-polono-moscovit.

Misterioasa domniţă de viţă de nobilă de la nord, doamna cu care Ştefan cel Mare se va fi căsătorit la vârsta de 25 de ani, a fost tratată cu rezerve de către mulţi dintre istoricii români. Unul dintre motive a fost că izvoarele documentare necesare desluşirii istoriei Evdochiei au fost destul de sărace.

Cu toate acestea, unul dintre cei care au studiat cu foarte mare atenţie biografia primei soţii a lui Ştefan cel Mare, istoricul Constantin Rezachevici, a decratat, în lucrarea "Neamul doamnei Evdochia de Kiev, în legătură cu descoperirea pietrei sale de mormânt la Suceava", că "însoţirea lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev a fost ultima legătură dinastică importantă a unui domn al Moldovei în afara spaţiului românesc, pe linia căsătoriilor cu cneaghine lituane, din neamul Gedymin-Jagiellonilor".

Cronica de curte a lui Ştefan cel Mare, din Letopiseţul anonim al Moldovei, arată că: „În anul 6971 (1463) iulie 5, şi-a luat Ştefan voievod doamnă pe cneghina Evdochia de la Chiev, sora lui Semen ţarul”. Aceasta este data sosirii Evdochiei la Suceava.

Cronica moldo-germană, redactată independent spre sfârşitul domniei lui Ştefan, socoteşte că evenimentul a avut loc la 15 iulie: „atunci au adus de la Chiev voievodului pe doamna lui". "Data corectă a acestui eveniment trebuie să fi fost însă 5 iulie 1463, aşa cum îl înregistrează şi celelalte letopiseţe moldoveneşti din secolul XVI", adaugă istoricul Constantin Rezachevici.

Lipsa izvoarelor istorice a determinat ca speculaţiile făcute de cercetători de-a lungul timpului să fie inexacte. Una dintre cele mai mari greşeli făcute a fost ca tatăl Evdochiei să fie identificat ca Alexandru Olelko, mare cneaz de Kiev, iar pe fratele acesteia drept Simion Olelkovici, "ţarul" sau 'împăratul' Kievului. În ambele cazuri este vorba despre greşeli de traducere ale documentelor din slavonă.

"Acest nume este doar forma locală a prenumelui tatălui, Alexandru (Olelco), adăugat numelui de botez al Evdochiei sau al fratelui ei, cum se obişnuieşte până astăzi în spaţiul ruso-ucrainian, şi nicidecum nume de familie. Tot astfel, Elena, fiica Evdochiei şi a lui Ştefan, căsătorită la Moscova, era numită acolo Elena Stepanovna, după numele de botez al tatălui", se menţionează în lucrarea cercetătorului Rezachevici.

În toate aceste cercetări, s-a pierdut din vedere amănuntul esenţial, acela că Evdochia era nepoată de văr al regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea (foto dreapta), iar fratele Evdochiei de la Kiev, cneazul Simion, un supus credincios până la moartea din 1470 regelui polon.

Înrudirea cu imprevizibilul şi puternicul vecin de la nord a fost principalul beneficiu politico-dinastic pe care Ştefan cel Mare l-a urmărit.

În timpul scurtei sale căsătorii cu domnul Moldovei, sfârşită în 1467, Evdochia, sub numele de Ovdotia, e amintită doar în două documente: cel din 9 iulie 1466, prin care Ştefan cel Mare face danii şi întăreşte privilegiile Mănăstirii Pobrata (veche), între altele „şi pentru sufletul şi sănătatea cneaghinei domniei mele, Ovdotia, şi pentru sănătatea iubiţilor copii ai domniei mele, Alexandru şi Olena”, şi cel din 10 mai 1466, prin care dăruieşte Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos 100 de ducaţi ungureşti pe an, pentru ca „înainte de toate să scrie pre domnia mea la sfânta proscomidie, după datina sfinţilor părinţi şi după a şezământul sfintei biserici, şi să scrie şi pe doamna mea lângă domnia mea şi pe copiii noştri dăruiţi de Dumnezeu, Alexandru şi Elena, şi să stea în sfântul pomelnic cum este scris”.

Ştefan, nemângâiat până la moarte

Cu toate acestea, va fi menţionată de mai multe ori după moarte de domnitorul moldav, chiar în timpul viitoarelor lui două căsătorii, semn de adânc respect şi dragoste faţă de tânăra frumoasă blondă de la Kiev.

De exemplu, în 1469 februarie 15, la aproape un an şi trei luni după moartea Evdochiei, Ştefan, nemângâiat, face o seamă de danii Mitropoliei Sucevei, înţelegându-se cu Mitropolitul Theoctist, „şi am stabilit ca totdeauna, marţea şi lunea, în fiecare săptămână, să ne facă pentru sufletul răposatei mele soţii Evdochia, şi anume, lunea seara, fără întrerupere, parastas şi colivă, iar marţea să se ţină liturghia”.

Ulterior, la 12 martie 1488, întăreşte Mitropoliei o parte din daniile de la 1469, „pentru mântuirea sufletului nostru şi al fostei noastre soţii Evdochia”.

Ştefan cel Mare (ce în genunghi), alături de soţia sa Evdochia (cea care ţine icoana în mână), într-o altă reprezentare iconografică, de dată recentă

Motivul precis al morţii ei nu a putut fi stabilit de istorici, însă cel mai probabil a murit dând naştere celui de-al treilea copil al cuplului domnesc. Mai dramatic, a fost că vestea morţii soţiei i-a parvenit lui Ştefan în timp ce se afla în plină bătălie cu Matiaş Corvin, regele Ungariei, aflat în campanie de a-l înlătura pe domnitorul Moldovei. 

Vestea morţii Evdochiei, petrecută la 25 noiembrie 1467, trebuie să-i fi parvenit lui Ştefan la începutul lui decembrie, cu câteva zile înainte de bătălia de la Baia, 14 decembrie, în cursul căruia l-a înfrânt pe Matiaş fără drept de apel. În aceste condiţii, n-a putut fi la căpătâiul soţiei, cel mai probabil motivul durerii care pare a-l fi însoţit pe domnitor până la bătrâneţe.

"Evdochia n-a dispărut fără urme. A lăsat trei copii: Alexandru, Elena (Olena) şi Petru. Fiul cel mare al lui Ştefan, Alexandru, născut înainte de 28 aprilie 1467, stins din viaţă la 26 iulie 1496, cel care trebuia să moştenească scaunul marelui său părinte, pe care l-a însoţit întreaga sa viaţă, nu a fost tatăl lui Ştefan Lăcustă, cum s-a crezut. Petru e menţionat alături de fratele său, Alexandru în documentele tatălui lor între 13 septembrie 1471 şi 15 septembrie 1480. Cum era un descendent legitim, născut înainte de recăsătorirea lui Ştefan cu Maria de Mangop în 1472, nu putea fi decât un fiu al Evdochiei. Este posibil chiar ca doamna să fi decedat la naşterea acestui fiu, de vreme ce a murit foarte tânără, brusc, fără să se ştie că ar fi suferit de vreo boală gravă", adaugă cercetătorul Constantin Rezanchevici.

Alexandru, primul fiu şi moştenitorul, a murit la 26 iulie 1496 şi „a fost îngropat lângă străbunicul lui, Alexandru voievod, în mănstirea de la Bistriţa. A fost un alt motiv de mare tristeţe pentru domnitor spre sfârşitul vieţii. Celălalt băiat, Petru, a murit de tânăr, iar fiica Elena (Olena), i-a supravieţuit lui Ştefan cu doar câteva luni, murind în ianuarie 1505. Elena însă şi-a sfârşit viaţa în închisoare la Moscova, unde a fost închisă după moartea soţului, Ivan cel Tânăr, prezumtivul moştenitor al marelui cneaz al Moscovei Ivan al III-lea din 1490. A fost încă o tentativă de stabilire a unei linii dinastice strategică ratată de către Ştefan cel Mare.

FOTO Portretul lui Alexandru (Ololko) Iagello, tatăl doamnei Evdochia (apud Damian P. Bogdan, Pomelnicul de la Bistriţa şi rudeniile de la Kiev şi de la Moscova ale lui Ştefan cel Mare)

Mormântul Evdochiei de Kiev a fost descoperit abia recent, în urma unor cercetări întreprinse în perioada 1991-1998, la Mirăuţi, în judeţul Suceava, primul sediu al Mitropoliei Moldovei. Arheologii au descoperit că mormântul a fost unul simplu, săpat în grabă, cel mai probabil din cauza situaţiei tulburi cauzate de război. O lespede bine lucrată a fost pusă abia mai târziu, probabil după ce lucrurile intraseră în normal în ţară.