Premieră teatrală la Iaşi. Spectatori legaţi la ochi, pentru o experienţă senzorială inedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă premieră teatrală va avea loc la Iaşi, la sfârşit de ianuarie 2017. "Complet alb" este un spectacol care propune o experienţă senzorială unică, pornind de la cartea lui Jose Saramago, "Eseu despre orbire".

În zilele de 27 şi 28 ianuarie 2017, de la ora 19.00, în Sala Mare a Consiliului Local (Palatul Roznovanu) din Iaşi va avea loc premiera naţională oficială a spectacolului "Complet alb".

Astfel, Asociaţia ARTES în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor - filiala Iaşi, anunţă, pentru prima oară la noi în ţară, punerea în scenă a unui spectacol cu un scenariu după "Eseu despre orbire" de José Saramago.

În plus, pentru ca universul ficţiunii din romanul lui Saramago să ajungă cât mai bine la public, proiectul "Complet alb" va fi o experienţă unică, bazată pe senzorialitate.

"Povestea unor oameni care orbesc pe neaşteptate este redată publicului nu doar prin văz, prin imagine, ci şi prin sunet, miros, atingere, spectatorii putând experimenta ei înşişi, legaţi la ochi, întâmplările iniţiatice ale personajelor orbite de lumină", după cum precizează organizatorii.

Scenariul spectacolului este gândit de Ana-Maria Nistor, după textul lui José Saramago, iar conceptul şi regia îi aparţin lui Octavian Jighirgiu.

Din distribuţie fac parte: Andreea Darie, Alexandru Dobinciuc, Andreea Enciu, Ancuţa Gutui, Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Cătălin Ştefan Mândru, Daniel Onoae.

Muzica şi sound design-ul sunt semnate de Ana Teodora Popa şiTeodor Maxim, regia tehnică de Alexandru Amargheoalei, conceptul video de Andrei Cozlac, asistenţa video de Marian-Mina Mihai, iar identitatea vizuală de Rica Asanache. De asemnea, proiectul  dispune şi de contribuţia fotografului Vladimir Negru.

Proiectul "Complet alb" beneficiază de fonduri nerambursabile oferite de Primăria Municipiului Iaşi şi a primit această finanţare datorită singularităţii sale pe plan naţional.

Premiera va fi precedată de o conferintă despre „(Ne)vedere şi libertate”, susţinută de conf. univ. dr. Ana-Maria Nistor de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, iar după spectacol vor avea loc discuţii cu publicul.

<<"Complet alb" spune istoria unor oameni, ca noi toţi, care aleargă de colo-colo, preocupaţi, stresaţi, presaţi de iluzii; oameni care vieţuiesc, întinşi între amintiri şi proiecţia himerei de mâine. Ei bine, acestor oameni li se oferă darul orbirii, altfel spus, libertatea de a fi (cu) ei înşişi. Au şansa de a trăi în sfârşit, nu de a supravieţui, de a fi în prezent, responsabili 100%, perfect constienti. Iar ei... veţi vedea. Este o poveste spusă altfel decât în teatrul obişnuit, o poveste cu foi albe, dar nu complet!, pe care fiecare e invitat să-nceapă să-şi scrie prezentul, cu lumina vederii interioare>>, mai precizează organizatorii.

În cadrul proiectului, care se desfăşoară până pe 28 februarie 2017,  vor avea loc mai multe reprezentaţii, una dintre acestea fiind la Penitenciarul Iaşi, tocmai pentru a sublinia, o dată în plus, că adevărata libertate, chiar in constrângere, este o opţiune personală.

Mai puteţi citi:

Premieră teatrală la Iaşi. Ultimele clipe din viaţa scriitorului Benjamin Fondane în lagărul de la Auschwitz, puse în scenă în depoul regiei de transport

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite