Păcatele mediului de afaceri din Moldova, regiunea din care 7 din 10 tineri vor să „evadeze“. Ce motive invocă adolescenţii
0Organizatorii Business Days au făcut o radiografie a mediului economic din regiune. Specialiştii susţin că în zonă lipseşte spiritul asociativ şi toată lumea este resemnată în faţa lipsurilor generate de sărăcie. Alarmant este că, potrivit unui studiu la nivelul elevilor de gimnaziu şi liceu, două treimi dintre ei vor să studieze în Cluj şi Bucureşti, unde sunt atraşi de salariile mai mari şi de distracţie.
Prezenţi în regiune pentru a cincea oară, organizatorii Business Days au prezentat în debutul evenimentului, care are loc pe 5 şi 6 aprilie, o radiografie a situaţiei mediului de afaceri din Regiunea de Nord-Est. „Continuăm să venim la Iaşi pentru că noi credem în potenţialul acestei zone. Iaşiul, din punctul nostru de vedere este capitala acestei regiuni şi trebuie să joace un rol foarte important în economia naţională. La ora actuală, în baza studiilor şi cercetărilor pe care le facem înainte de fiecare eveniment, Iaşiul are o dinamică de creştere un pic sub restul ţării. Nu este neapărat vina contextului demografic, social sau politic din această zonă, ci mai degrabă sunt lucruri legate de noi ca oameni care trăim în această zonă“, a transmis Laszlo Pacso, iniţiatorul conferinţelor Business Days.
Acesta a vorbit de două caracteristici ale mediului de business din regiune: „În primul rând este atitudinea pe care o avem. În continuare regăsim o atitudine de oameni resemnaţi, care aşteaptă din exterior ca lucrurile să se schimbe. În al doilea rând este lipsa unei coeziuni, unui spirit asociativ şi de cooperare care să ajute dezvoltarea mediului economic“.
Acest tip de mentalitate se răsfrânge şi asupra tinerilor elevi, care declară tot mai des că vor să-şi continue studiile în alte regiuni ale ţării. „Un alt lucru care ne îngrijorează este dorinţa tinerilor de a pleca din această zonă. Este un aspect care loveşte pe două paliere, pe de o parte piaţa muncii, iar pe de altă parte zona economică, pentru că numărul celor asistaţi social va depăşi cu mult numărul celor activi, care contribuie la economie. La ora actuală tinerii, cei care acum sunt în liceu sau gimnaziu, 7 din 10 vor să plece din Iaşi şi să urmeze studiile universitare în alte oraşe. Principala direcţie este Clujul şi pe locul doi este Bucureştiul“, a punctat iniţiatorul conferinţelor Business Days.
Principalele motive invocate de tineri sunt „joburi mai bine plătite şi mai multe atracţii pe zona de concerte şi evenimente“. „Clujul atrage foarte mulţi tineri cu zecile de festivaluri, iar asta este o strategie pe termen lung care e câştigătoare. Tinerii sunt pregătiţi pentru business-uri globale, încă din timpul şcolii“, a mai menţionat Laszlo Pacso.
Pe de altă parte, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, susţine că forul pe care îl coordonează şi-a propus să vină în sprijinul mediului de business, deoarece se simte la nivelul zonei că „lipseşte pregătirea pentru a fi antreprenor. Nu multe firme nou-deschise rezistă pe piaţă, iar asta trebuie să ne dea de gândit“. Asandei a declarat că ADR Nord-Est îşi propune să realizeze o mapare a oportunităţilor de business din regiune şi o analiză a zonelor cu potenţial din cele şase judeţe.
La conferinţele Business Days care au loc la Iaşi sunt prezenţi 100 de speakeri în domenii precum marketing, banking, PR, comunicare, resurse umane, consultanţă, învăţământ, dar şi business development.
Citeşte şi: