O bătrână care trăieşte singură, imobilizată şi bolnavă, a ajuns la spital cu sonda urinară calcificată şi plină de răni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

O bunică singură i-a impresionat pe medicii ieşeni. Salvatorii au început să facă demersuri pe lângă serviciul de asistenţă socială din comuna de care aparţine bătrâna.

O femeie în vârstă de 91 de ani din comuna Ungheni, satul Bosia, a fost găsită de un echipaj medical într-o stare deplorabilă. Bunica avea sonda urinară „împietrită“ când salvatorii i-au intrat în casă. Bătrâna a primit ajutor după ce o vecină îngrijorată a sunat la 112. Femeia le-a spus autorităţilor că nu-şi mai vede vecina de câteva zile. 

La casa bunicii a intervenit un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţa Judeţean Iaşi care, după ce i-a acordat primul ajutor, a transportat-o în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Bătrână a fost găsită imobilizată, plină de răni de la brâu în jos, cu sonda urinară calcificată. 

„Pacienta imobilizată la pat prezenta escare suprainfectate şi era deshidratată. Bătrâna a avut o fractură de femur stâng în iulie, atunci a fost operată în Spitalul «Sfântul Spiridon» şi i s-a pus o sondă urinară. Pentru că pacienta este imobilizată la pat şi pentru că stă singură şi nu este îngrijită, a făcut escare”, a explicat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

Medicii din urgenţe i-au acordat bolnavei toate îngrijirile necesare - i-au pansat rănile, i-au schimbat sonda - şi, impresionaţi de caz, au început să facă demersuri către serviciul de asistenţă socială din comuna Ungheni pentru ajutorarea bunicii. 

„Noi, în UPU, i-am pansat aceste escare, i-am rezolvat pe moment problema sondei urinare, i-am acordat toate îngrijirile necesare, şi acum vrem să sesizăm asistenţa socială pentru că această sondă urinară trebuie curăţată, îngrijită, frecvent. Pentru că bunica avea o sondă urinară care nu fusese scoasă probabil de la operaţia din iulie, acum această sondă era pur şi simplu calcificată, fixată acolo“, a mai punctat medicul.

Potrivit reprezentanţilor UPU, bătrâna este diagnosticată cu mai multe boli, printre care şi demenţă senilă.

Citeşte şi:

O minciună de sărbători: „Alo, Salvarea? Mama şi tata se sufocă!“. Bătrâni internaţi în spitale chiar de copiii lor, care vor să scape de ei de Revelion

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite