Angajaţii APIA, epuizaţi fizic şi psihic. „Ambulanţa a intervenit de şase ori în ultimele luni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii APIA se plâng că sunt surmenaţi din cauza locului de muncă şi susţin că noua lege a salarizării va determina scăderea drastică a salariilor.

Peste 100 de angajaţi ai Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Sălaj au blocat activitatea instituţiei joi, între orele 9 şi12, protestând în faţa sediului instituţiei din Zalău, faţă de efectele pe care noua lege a salarizării le va avea asupra veniturilor lor. Sindicaliştii susţin că de la începutul anului viitor, veniturile lor vor scădea cu până la 40%.

În plus, ei acuză că orele suplimentare lucrate în ultima perioadă au rămas neplătite. "În 15 octombrie, când au început plăţile în avans, funcţionarii APIA Sălaj erau la birou chiar şi după miezul nopţii, luptându-ne cu volumul de muncă uriaş, cu oboseala şi stresul. Suntem instituţia civilă cu cel mai mare grad de mortalitate din cauza stresului şi a epuizării fizice şi psihice. Se lucrează de luni până duminică, stăm la muncă până la miezul nopţii, avem sute de ore suplimentare care din 2015 nu se mai pot plăti. Cădem pe capete. Cerem trecerea grilei de încadrare din anexa 8 a Legii 153/2017, de la funcţii teritoriale la funcţii de stat, exact aşa cum se întâmplă la centru. Dintre toate instituţiile subordonate Ministerului Agriculturii, APIA este singura instituţie care discriminează salariaţii, aplicând grile diferenţiate în teritoriu şi la Bucureşti", a declarat Nicolae Brisc, liderul sindicatului din APIA Sălaj.
Acesta a mai spus că stresul psihic, dar şi epuizarea fizică aduc tot mai des Ambulanţa la poarta instituţiei: "În ultimele luni, Ambulanţa a intervenit de şase ori pentru a acorda îngrijiri medicale unor angajaţi care au leşinat la locul de muncă".

Protestatarii susţin că au ajuns la limita răbdării şi că s-au săturat de minciunile şi promisiuni deşarte. "Aplicarea Legii 153/2017 şi a noului Cod Fiscal vor face ca salariile angajaţilor APIA din teritoriu să scadă cu 20-40 de procente, în timp ce ale colegilor de la Bucureşti vor creşte. Vrem ca legea să fie valabilă pentru toţi, nu doar pentru o parte din angajaţi", a conchis Brisc.

Angajaţii Agenţiei ameninţă cu declanşarea grevei generale dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.

Mai puteţi citi:

Profesorii au ieşit în stradă. „Este o bătaie de joc la adresa educaţiei şi un act de dispreţ la adresa cadrelor didactice“

Miting de amploare al sindicaliştilor Sanitas. Angajaţii din sănătatea sălăjeană protestează în Capitală

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite