Cum se pierde un post didactic din cauza unor colegi neatenţi. „Ce treabă am că e diferenţă de câteva ore de afişare?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi riscă să fie dată în judecată pentru că a anulat rezultatele unui concurs de posturi didactice deoarece reprezentanţii comisiei de concurs, cadre didactice ale UMF, au anunţat prea târziu rezultatele.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi va fi dată în judecată de către un medic care a participat la unul dintre concursurile pentru posturi didactice, desfăşurate în perioada noiembrie 2015 – martie 2016, pentru că în cele din urmă doctorul a pierdut postul, UMF anulând concursul

Dr. Emil Anton, medic primar obstretică-ginecologie, a participat la concursul pentru postul de Conferenţiar poziţia 9 la disciplina Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, de la Facultatea de Medicină Generală a UMF, a obţinut punctajul cel mai bun, dar a pierdut postul pentru că UMF Iaşi a anulat concursul deoarece comisia de concurs a anunţat prea târziu rezultatul. 

Ginecologul a precizat pentru „Ziarul de Iaşi” că argumentul universităţii privind anularea concursului a fost referitor strict la ora la care au fost afişate rezultatele. Din această cauză, medicul intenţionează să acţioneze UMF Iaşi în instanţă.

„Eu am invocat faptul că ei au anulat concursul pentru că au afişat luni dimineaţă rezultatul, deşi trebuiau să-l afişeze luni la ora 00.00, că atunci se împlineau 24 de ore. Doar pentru asta mi-au anulat concurs pe care-l câştigasem de drept. Ce treabă am că e diferenţă de câteva ore de afişare? În dreptul civil e un principiu de bază care spune că nu poţi să pedepseşti pentru greşeala mea pe altcineva. Aia e greşelea ta, fratele meu, mă pedepseşti pentru ea? Eu trebuia să afişez rezultatul?“, a declarat dr. Emil Anton.

În urma sesiunii de concursuri organizate de UMF Iaşi, la nivelul Comisiei de Etică a universităţii au fost depuse mai multor sesizări în legătură cu desfăşurarea a două dintre examene. În vizorul comisiei au ajuns concursurile de ocupare a posturilor de Conferenţiar poziţia 3, disciplina Pediatrie, de la Facultatea de Medicină Generală, şi cel de ocupare a postului de Conferenţiar poziţia 9, la disciplina Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, tot de la Facultatea de Medicină.

În acest context, UMF a anulat ambele concursuri încă din luna martie. Mai mult, în şedinţa Senatului UMF Iaşi de pe 27 aprilie s-a dispus formarea unei comisii de disciplină care să verifice modul de aplicare a regulamentului de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de către preşedintele comisiei de concurs, profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. 

Rectorul UMF Iaşi, profesorul Viorel Scripcariu, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că Senatul universităţii a luat decizia formării unei comisii de disciplină pentru a clarifica situaţia celor două concursuri a căror rezultate au fost contestate.

„La cele două concursuri, rezultatul final a fost contestat. Comisia a analizat, a remarcat că au fost greşeli de procedură şi a fost prezentată situaţia în Consiliul profesoral şi în Senat. Fiecare concurs a avut o problemă a procedurii. La unul nu s-a afişat la timp rezultatul, la celălalt nu s-au afişat rezultatele pe etape, iar aceste probleme au fost sesizate de contracandidaţi cărora li s-a dat dreptate“, a profesorul Viorel Scripcariu. 

Citeşte şi:

Norina Forna, în luptă pentru şefia UMF Iaşi. Femeia care a provocat arestarea prefectului de Iaşi îl are contracandidat principal pe chirurgul Viorel Scripcariu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite