Consilieră în cancelaria lui Victor Ponta, pasibilă de închisoare pentru că şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a decretat că Luminiţa Iordache, fost deputat PSD de Iaşi în mandatul 2008-201 şi actual consilier la cancelaria primului-ministru, s-a aflat în conflict de interese în perioada exercitării mandatului parlamentar din cauza faptului că şi-a angajat fiica la cabinet. Alţi trei parlamentari se află în aceeaşi situaţie.

Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au cerut Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astăzi, 11 noiembrie, să demareze cercetări în cazul a patru foşti sau actuali parlamentari.

Printre aceştia se numără şi Luminiţa Iordache, fost deputat PSD de Iaşi în mandatul 2008-2012, trecută la UNPR în 2010 şi numită consilier la cancelaria primului ministru Victor Ponta în septembrie 2013.

ANI a stabilit că Luminiţa Iordache a fost în conflict de interese întrucât, în calitate de deputat în mandatul 2008 - 2012, a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată în perioada 17 februarie 2009 - 1 martie 2011 în funcţia de referent în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 24, Iaşi, Colegiul uninominal nr. 1, aceasta obţinând astfel un venit net în sumă totală de 19.078 de lei.

Pe lista numelor trimise la Parchetul ÎCCJ se mai numără Niculae Mircovici, deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat - România, în prezent secretar al Camerei Deputaţilor, Adrian-Miroslav Merka, deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, şi Mircea Grosaru, deputat din partea Asociaţiei Italienilor din România. Aceştia şi-au angajat soţiile sau părinţii la cabinetele parlamentare în mandatul 2008-2012.

Veniturile cumulate obţinute de rudele aflate în conflict de interese în perioada menţionată în raportul ANI se ridică la aproximativ 120.000 de lei.

"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat, în cazul celor 4 deputaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit căruia «Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă»", se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de ANI.

De asemenea, Niculae Mircovici, Adrian Merka, Mircea Grosaru şi Luminiţa Iordache nu au respectat dispoziţiile articolului 70 din Legea 161/2003, potrivit cărora "prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

ANI a precizat că cei patru deputaţi au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. Niculae Mircovici nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, potrivit prevederilor legale.

Mai puteţi citi:

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, cercetat de ANI pentru conflict de interese. Guvernul României: "Acuzaţiile sunt grave" UPDATE

Ce presupune proiectul european care a adus familia Cepoi în atenţia Agenţia Naţională de Integritate

Şeful medicilor Vasile Astărăstoae a fost trimis în judecată: „Dosarul de corupţie este un roman SF prost scris“

Toţi cei cinci parlamentari de Iaşi ai PSD vor candida pentru un nou mandat

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite