Cele mai amuzante bancuri despre afacerişti: secretul succesului, în două cuvinte
0„Adevărul” vă prezintă un top al celor mai amuzante bancuri despre afacerişti. Vă invităm să continuaţi topul, la comentarii, cu bancurile pe care le cunoaşteţi din aceeaşi categorie.
1. Fiul unui avocat termină cu succes facultatea de drept, iar tatăl, mândru, se hotărăşte să se pensioneze şi să-i lase afacerea fiului. Îl cheamă în birou şi-i arată un munte de dosare, mai vechi şi mai noi:
- Iată, fiule, asta e munca mea. Eu nu mai am putere să continui, aşa că te las pe tine.
Se pune băiatul pe treabă şi câştigă proces după proces. După şase luni, îi zice tatălui:
- Tată, am reuşit! Am rezolvat toate dosarele pe care mi le-ai lăsat!
- Tâmpitule, nu trebuia să faci asta! Tu de unde crezi că am avut bani să te ţin la şcoală?
2. Patronul unei companii discută cu un tânăr care caută de lucru:
- În primul rând, firma noastră este obsedată de curăţenie, zice patronul. V-aţi şters picioarele pe covoraş înainte de a intra aici?
- O, da! Bineînţeles...
- În al doilea rând, continuă patronul, cerem colaboratorilor noştri sinceritate. Nu există niciun covoraş la intrare...
3. Afaceristul îl întreabă pe Sfântul Petru:
- Sfinte Petre, ce înseamnă la voi 1.000 de ani de ai noştri?
Sf. Petru: - 1000 ani la noi înseamnă o secundă.
Afaceristul: - Şi ce înseamnă la voi 1.000 de dolari?
Sf. Petru: - 1000 de dolari la noi este 1 dolar.
Afaceristul: - Păi atunci dă-mi şi mie un astfel de dolar.
Sf. Petru: - Aşteaptă o secundă.
4. Pe aceeaşi stradă erau doi băcani, Ion şi Vasile. Ion şi-a pus un anunţ în vitrină: „Avocado - 20 de lei kg". O femeie intră în băcănie şi cere nişte avocado. Ion îi spune:
- Îmi pare rău, scumpă doamnă, nu avem pe stoc. Vă rog să reveniţi miercuri.
Femeia decide să intre şi la Vasile. „Dar un kilogram de avocado e 60 la el...cel puţin le are pe stoc”, gândeşte femeia. Ea îi spune:
- E puţin cam piperat preţul, nu credeţi? Ion le vinde cu 20 kilogramul.
- Da, răspunde Vasile, şi eu le vând cu 20 când nu am pe stoc!
5. Un tip stătea liniştit pe plajă şi înfuleca portocale dintr-o ladă. Vine o altă persoană şi îl întreabă:
– Ce faci bre aici?
– Nu vezi, mănânc portocale.
– De ce mănânci tu portocalele acestea? Nu mai bine pleci la bulgari şi le vinzi şi faci bani?
– Şi ce să fac cu banii?
– Cumperi alte portocale, mai multe, te duci la unguri, acolo sunt mai scumpe, le vinzi şi faci şi mai mulţi bani!
– Şi?
– Cum şi? Mergi în Austria, unde sunt mai scumpe, vinzi portocalele şi faci încă şi mai mulţi bani.
– Şi ce o să fac eu cu banii?
– Cum ce? O să stai toată ziua, nu o să faci nimic şi o să poţi mânca o grămadă de portocale!
– Dar eu acum ce fac?
6. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe front erau doi soldaţi, unul evreu – celălalt rus. Evreul era grav rănit:
– Ivan, sunt grav rănit.. curmă-mi suferinţa!
– Nu pot Avrame, nu mai am gloanţe!
– Îţi vând eu câteva, Ivane!
7. Un om de afaceri are un accident de masina şi vine poliţistul să facă proces verbal:
Afaceristul: - Ce nenorocire! Mercedesul meu de 60.000 de dolari!
Poliţistul: - Lasă, domnule, Mercedesul. Nu vezi că ai sânge pe haine?
Afaceristul: - Ceeee?!!! Costumul meu Armani!!!!!!!
Politistul: - Lasă, domnule, costumul, bucură-te că esti viu! Nu vezi că îţi lipseşte o mână?
Afaceristul: - Ah, nuuu. Nu Rolexu’ meu!
8. Un începător merge la un bancher şi îi cere sfatul:
- Cum să fac să dezvolt şi eu o mică afacere?
Bancherul se aşează comod în scaunul său, îşi uneşte mâinile, micşorează ochii şi îi spune cu o voce gravă:
- Cumpără una mare şi aşteaptă.
9. Fiul unui prosper om de afaceri îşi întreabă tatăl:
- Tată, care este secretul succesului?
- Două cuvinte.
- Care sunt acelea?
- Decizii corecte.
- Hm...Şi cum ştii să iei deciziile corecte?
- Un cuvânt.
- Care e ăla?
- Experienţa.
- Şi de unde ai experienţa?
- Două cuvinte.
- Care sunt acelea?
- Decizii greşite.
10. Bulă şi Ştrulă decid să se despartă, împărţind egal averea familiei. După un an, se întâlnesc la marginea oraşului, lângă un restaurant de lux. Ştrulă, gras, frumos, bine îmbrăcat. Bulă, zdrenţăros şi murdar.
- Păi, cum ai ajuns aşa de bine, Ştrulă?
- Din banii de la tata am cumpărat o maşina, am făcut taximetrie. Am strâns bani, am mai luat o maşina şi tot aşa. Tu?
- Eu am băgat banii la un joc piramidal, am pierdut şi beau.
După încă un an, iar se întâlnesc. Ştrulă şi mai rotofei, iar Bulă şi mai zdrenţuit.
- Cum ţi-a mers, Ştrul?
- Din banii economisiţi am început o afacere cu o benzinărie, petrol. Merge foarte bine. Tu?
- Beau de necaz!
În al treilea an, Ştrulă ajuns primul la întâlnire, vede o flotilă de elicoptere care aterizează în apropierea locului de întâlnire. Din ele coboară o mulţime de tipe mişto şi un bărbat. Bulă.
- Păi, bine, Bulă. Anu' trecut abia te ţineai pe picioare, n-aveai după ce bea apă şi acu'...
- Băi, Ştrulă, am băut, cât am băut. Da' şi când am început să vând sticlele!
Surse:www.studentie.ro, www.bancuri-glume.org
Citeşte şi: