VIDEO Ce cuprinde bugetul Iaşiului pe 2018, sărăcit de „revoluţia fiscală“ cu 12 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali ieşeni se întâlnesc luni, 19 februarie, pentru a vota proiectul de buget pe anul acesta. Peste 4.000 de propuneri au fost făcute de ieşeni în consultările din ultimele săptămâni.

Proiectul bugetului general al Municipiului Iaşi pe anul 2018 a intrat în ultima etapă de dezbatere înainte de a fi analizat şi votat de Consiliul Local în şedinţa extraordinară de luni, 19 februarie.

Documentul cuprinde şi o parte din cele peste 4.000 de propuneri venite de la cetăţeni şi ideile propuse în cele cinci dezbateri publice organizate săptămânile trecute la Palatul Roznovanu. „În urma dezbaterilor publice şi a tuturor etapelor parcurse până acum, bugetul general al Municipiului Iaşi va avea o valoare totală de aproximativ 848 de milioane de lei, cu un buget al instituţiilor publice finanţat parţial sau integral din venituri proprii de investiţii de 213 milioane de lei. Este un buget rezonabil în contextul actual, pe un deficit de aproximativ 12 milioane de euro în urma reducerii unor venituri ca urmare a «revoluţiei fiscale», dar cu o apropiere mai aparte faţă de necesităţile actuale ale Municipiului Iaşi, aşa cum au reieşit ele din dezbaterile publice”, a declarat primarul Mihai Chirica. 

* Sursa VIDEO - YouTube Primăria Iaşi

Bugetul Iaşiului din An Centenar are ca scop principal asigurarea funcţionării instituţiilor publice din subordinea municipalităţii. Edilul a prezentat şi lista cu proiectele de investiţii din acest an, bugetul total la acest capitol fiind de 213 milioane de lei. Sunt proiecte de refacerea de spaţii verzi, modernizarea de parcuri de joacă, achiziţia de parcometre, reabilitarea infrastructurii şcolare şi lucrări la unităţile medicale din subordinea municipalităţii. Alte proiecte vizează înfiinţarea unui sistem integrat de supraveghere video în spaţii publice, dar şi montarea unui Drapel naţional în parcul de lângă Sala Sporturilor, care va fi cel mai înalt din ţară. 

Vor fi făcute studii şi documentaţii pentru parcul industrial de la Fortus, un nou drum spre Aeroport, dar şi alte poduri peste Bahlui în zona Cicoarei şi pentru parcări subterane. În ultima conferinţă publică, primarul Chirica a susţinut că nu exclude ca, în contextul „revoluţiei fiscale“, costurile unor servicii publice să fie majorate.

Citeşte şi:

Europarlamentarul Cătălin Ivan: „E o nebunie generală ce se întâmplă la Iaşi“

Chirica, după excluderea din PSD: Nu există democraţie în PSD. Iaşiul e doar o masă de manevră pentru Dragnea. Este o decizie abuzivă pe care o voi contesta


Cătălin Ivan: Dacă Chirica e exclus din PSD, partidul renunţă definitiv la orice şansă de a mai câştiga Primăria Iaşi în 2020

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite