Cât valorează ochiul unui om: un ieşean lovit cu piatra în cap a primit despăgubiri cât pentru o pereche de ochelari. Ce s-a întâmplat după ce a făcut recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Răducăneni, judeţul Iaşi, au stabilit la 1.000 de lei suferinţa unui ieşean care şi-a pierdut un ochi. Magistraţii de la această instanţă au primit spre soluţionare un dosar aproape gata rezolvat, având acordul de recunoaştere al agresorului bărbatului care a rămas fără un ochi, dar şi acte medicale care atestau handicapul victimei. După recurs, victima a primit de 50 de ori mai mulţi bani.

Vasile Paraschiv, de 55 de ani, este originar din satul Măcăreşti, comuna Prisăcani. În 2013, săteanul avea probleme grave cu unul dintre vecinii săi, Ştefan Manoilă, între cei doi apărând des certuri. În noiembrie 2013, în timp ce se afla în curtea sa, Paraschiv a fost lovit puternic cu o piatră, aruncată peste gardul ce îi delimita proprietatea. Ieşeanul a fost rănit grav la nivelul ochiului drept, fiind transportat la spital şi primind un certificat medico-legal prin care s-a stabilit că are nevoie de 65-70 de zile de îngrijiri medicale. Medicii care l-au tratat nu au reuşit însă să îi salveze ochiul drept, Paraschiv rămânând parţial orb.

Vasile Paraschiv a făcut şi plângere îm­potriva vecinului său, dosarul fiind înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, Manoilă fiind acuzat de lovire şi alte violenţe. În timpul cercetărilor, agresorul şi-a admis fapta semnând un acord de re­cunoaştere a vinovăţiei. Manoilă a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, în mai 2014, latura civilă a do­sarului rămânând însă nesoluţionată. Vasile Paraschiv l-a dat în judecată pe vecinul său, solicitând daune morale de 50.000 de lei pentru leziunea iremediabilă suferită.

Instanţa de la Iaşi a acordat daune de 50.000 de lei

Pe 24 noiembrie 2014, Judecătoria din Răducăneni, după doar două termene de judecată, admite doar în parte cererea lui Vasile Paraschiv şi dispune ca vecinul său să îi plătească 1.000 de lei pentru că l-a orbit parţial. Decizia a fost luată în contextul în care Vasile Paraschiv le declara judecătorilor:

„Suma de 50.000 RON pe care o solicit re­prezintă preţul durerii, al suferinţei, al vătămării fizice produse, al imposibilităţii de a participa pe deplin şi de a mă bucura de viaţa socială şi al imposibilităţii de a-mi continua munca în gospodărie şi agricultură, din cauza durerilor insuportabile de cap şi a interdicţiei de a mă expune la soare, căldură sau frig. De asemenea, reprezintă preţul han­dicapului cu care va trebui să mă obişnuiesc pentru viitor, vătămarea având caracter ireversibil întrucât, în urma acestui episod, mi-am pierdut vederea la ochiul drept“.

Nemulţumit de sentinţa de la Răducăneni, Paraschiv se adresează instanţei superioare, dosarul mutându-se astfel la Tribunalul Iaşi. La Iaşi, se reia judecată şi se administrează mai multe probe, procesul durând mai bine de un an. Sentinţa a venit pe 29 februarie 2016, fiind mult diferită faţă de cea luată de Judecătoria Răducăneni.

„Obligă pe pârâtul Manoilă Ştefan să plătească reclamantului Paraschiv Vasile suma de 50.000 lei, cu titlul de daune morale“, au stabilit judecătorii ieşeni. După obţinerea acestei sentinţe, urmează ca Vasile Paraschiv să îşi execute silit vecinul şi să îşi primească banii stabiliţi cu titlul de daune morale de către judecători.

„Am fost impresionat în modul cel mai neplăcut de soluţia pronunţată în primă instanţă de Judecătoria Răducăneni. Am eşuat în încercarea mea de a înţelege raţionamentul în baza căruia un magistrat a decis că unul dintre cele mai importante simţuri ale unei persoane - ve­derea - valorează 1.000 lei. Însă am fost convins că, în faţa instanţei de control judiciar, actul de justiţie va fi înfăptuit într-un mod exemplar. Lucru care s-a şi întâmplat, Tri­bunalul Iaşi admiţând în totalitate pretenţiile noastre, acordând suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale“, ne-a precizat avocatul Olivian Moroşanu, apărătorul lui Vasile Paraschiv.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Caz fără precedent în România: spital obligat să plătească daune morale unei mame căreia i-a fost schimbat copilul după naştere
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite