Bărbat pedepsit de soţie după ce a refuzat să facă sex: trei cuţite în coapsă. Soţul fugea des de acasă din cauza bătăilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost înjunghiat
Bărbatul a fost înjunghiat

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost ucis de soţie în condiţii neclare după ce, anterior, fusese înjunghiat pentru că a refuzat să facă sex cu ea. Potrivit anchetatorilor, ieşeanul ar fi fost lovit de mai multe ori de soţia sa în timpul relaţiei.

Sofia Dăscălescu a primit 10 ani de închisoare din partea Tribunalului Iaşi, decizia nefiind însă definitivă. În motivarea primei instanţei, publicată recent pe portalul Rolii, se arată că Dăscălescu şi soţul ei locuiau în casa părinţilor victimei încă din anii '70. Femeia era consumatoare de băuturi alcoolice, având şi mai multe internări la Institutului „Socola“ din cauza patimei băuturii.

„Inculpata provoca scandaluri, agresând verbal şi fizic pe soţul său, context în care acesta părăsea locuinţa, revenind însă după ce aceasta adormea“, e descrierea făcută de autorităţi Sofiei Dăscălescu, din Tomeşti. Judecătorii exemplifică „comportamentul deosebit de agresiv al inculpatei faţă de soţul său“ printr-o faptă ce a avut loc pe 21 august 2017, atunci când femeia şi-a înjunghiat de trei ori soţul, în coapsa stângă, după ce acesta, speriat, a refuzat să întreţină raporturi sexuale cu ea. Ulterior acelui eveniment, ieşeanca a fost internată din nou la „Socola“ cu diagnosticul „Utilizare alcool nocivă pentru sănătate“.

Crima a avut loc în perioada 1 octombrie - 4 octombrie 2017. Oamenii legii au fost sesizaţi despre faptă pe 4 octombrie, atunci când Dăscălescu a rugat o vecină să sune la 112 deoarece soţul ei moare. Când ambulanţierii au ajuns la faţa locului, bărbatul a fost găsit culcat cu faţa în sus, la o distanţă de 1,5 metri de WC şi cu pantalonii desfăcuţi până la genunchi. În curte au fost descoperite şi două cuţite, cu unul dintre acestea femeia înjunghiindu-l pe soţ în zona abdominală, perforându-i colonul. Legiştii au concluzionat că leziunea ar fi putut data şi cu 5 zile anterior decesului. „Fiind audiată în cursul urmăririi penale, inculpata a declarat că l-a lovit pe soţul său cu cuţitul în zona abdominală în seara zilei de 03.10.2017, deoarece acesta a lovit-o cu pumnul o dată în zona toracică laterală stânga şi de mai multe ori peste cap“, se arată în motivarea primei instanţei. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite