Atenţionare meteo pentru judeţul Iaşi. Ce mesaj a transmis Prefectura pentru următoarele 24 de ore
0Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au tenţionat populaţia judeţului Iaşi cu privire la condiţiile meteo anunţate pentru ultimele zile ale acestei luni.
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, a transmis că de luni dimineaţă, 30 octombrie, ora 9.30, şi până marţi la prânz, 31 octombrie, ora 12.00, judeţul Iaşi este sub cod galben de vânt puternic.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a transmis că în acest interval vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-75 kilometri pe oră, determinând disconfort termic“, se arată în atenţionarea Prefecturii Iaşi.
Mai multe judeţe din vestul ţării sunt sub atenţionare de cod portocaliu de furtună, potrivit ISU: „Facem un apel pentru populaţia din zonele vizate, ca pe timpul manifestării fenomenelor, să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia. De asemenea, recomandăm evitarea deplasării în parcuri sau alte zone unde se află arbori care ar putea să fie doborâţi de vânt. Echipajele operative de pompieri sunt pregătite să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor publice locale, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor de vreme rea“.