VIDEO Medicii de familie au protestat în faţa Prefecturii. S-au plâns de birocraţie şi de slaba finanţare a sistemului sanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste ale medicilor de familie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Proteste ale medicilor de familie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Aproximativ 20 de medici de familie din Deva şi Hunedoara au protestat, joi, în faţa Prefecturii judeţului Hunedoara, reclamând subfinanţarea asistenţei medicale primare din România, care i-a adus într-o situaţie dificilă.

Medicii de familie au protestat, joi, în mai multe judeţe, nemulţumiţi de modul cum funcţionează sistemul medical, în prezent. Au cerut creşterea finanţării medicinei de familie şi diminuarea birocraţiei în sistemul sanitar. În Deva, protestul medicilor de familie s-a desfăşurat în faţa Prefecturii judeţului Hunedoara, iar la el au participat 20 de cadre medicale.

„Noi nu suntem aceia cărora li s-au mărit salariile, suntem medicii de familie cu bugete în minus, am primit regularizări în minus. Avem aceeaşi bani de câţiva ani încooace. Să nu se gândească pacienţii noştri că noi avem salarii mărite. Suntem 11.000 de medici de familie în ţară, la care se adaugă şi asistentele noastre, care sunt în aceeaşi situaţie”, a declarat unul dintre medicii care au pichetat Prefectura.

„Medicii au ajuns ca în urma cheltuielior ce ţin de cabinet, plata asistentelor, a femeii de serviciu, a contabilelor, medicii să obţină venituri mai mici decât ale asistentelor”, a declarat medicul Silvia Novac.

„Ni s-a promis că vom fi luaţi în seamă la rectificarea de buget, însă nu am primit niciun leu, la fel şi la regularizarea care se face trimestrial”, a spus medicul Ana Aurelia Chiş Şerban. Medicii se plâng că timpul alocat efectiv pacientului a scăzut foarte mult din cauza birocratizării şi a modului cum funcţionează sistemul informatic de folosire a cardului. Protestul din faţa Prefecturii Hunedoara a fost unul prin care, susţin medicii, au dorit să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă. În judeţul Hunedoara sunt aproximativ 200 de medici de familie, numărul lor fiind în scădere în ultimii ani.

Protest al medicilor de familie din Hunedoara

Memoriu la CAS
Un reprezentant al medicilor de familie a transmis Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara un memoriu cu privire la acţiunea de protest. „Solicitările cuprinse în memoriul depus vor fi analizate de conducerea CAS Hunedoara. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a făcut deja demersuri pentru majorarea valorii minim garantate a punctului per capita, pentru medicina primară, precum şi a valorii minim garantate a punctului pe serviciu pentru medicina primară şi pentru medicina ambulatorie de specialitate.În contextul în care în acest moment se lucrează, la nivelul CNAS, la elaborarea proiectelor de acte normative şi de buget pentru anul 2018, vor fi luate în considerare şi celelalte aspecte semnalate, pornindu-se de la premisa că simplificarea şi debirocratizarea activităţii cabinetelor de medicină de familie, precum şi optimizarea funcţionalităţilor sistemelor informatice reprezintă un obiectiv instituţional”, a trsnamis Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Situaţie dramatică în spital: deficitul de medici face ca pacienţii să aştepte chiar şi trei ore la Urgenţe

Deficitul de medici din Spitalul municipal Hunedoara creează situaţii dramatice. Chiar dacă sunt aduşi la Urgenţe cu ambulanţele unii dintre pacienţi au de aşteptat ore în şir pentru a primi îngrijiri.

Anchetă la spitalul din Hunedoara după naşterea unui copil cu probleme grave: medicul nu a vrut să asiste travaliul

Părinţii unui copil adus pe lume la Spitalul municipal Hunedoara au acuzat că pruncul a ajuns într-o stare gravă după ce medicul de gardă nu a vrut să asiste naşterea. Poliţiştii, conducerea spitalului şi Colegiul Medicilor din Hunedoara au deschis anchete în acest caz.

Cazul cutremurător al fetiţei care a murit în spital scoate mămicile în stradă. Acuzaţii grave faţă de cum a fost tratată copila de un an şi 10 luni şi mama sa

Moartea unei copile de un an şi 10 luni în spitalul din Hunedoara a revoltat mai multe mămici, care au organizat un protest în centrul oraşului, pentru a atrage atenţia asupra modului în care au fost trataţi pacienţii spitalului. O anchetă are loc în unitatea medicală, după ce părinţii i-au acuzat pe medici că nu au tratat-o corespunzător, cauzând astfel decesul minorei.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite