Lucrările din Sarmizegetusa Regia au fost evaluate la 60 de milioane de euro. Suma fabuloasă ar acoperi costurile conservării şi protejării cetăţii dacice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarmizegetusa Regia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Sarmizegetusa Regia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Aproape 60 de milioane de euro sunt necesare pentru lucrările de reabilitare derulate la Sarmizegetusa Regia, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara. După finalizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor, instituţia va căuta surse de finanţare pentru conservarea şi protejarea monumentului UNESCO.

Valoarea aproximativă a investiţiilor necesare pentru conservarea şi protejarea cetăţii dacice Sarmizegetetusa Regia este de aproximativ 60 de milioane de euro, a declarat Sorin Vasilescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Evaluarea costurilor necesare a fost făcută de specialişti, susţine reprezentantul CJ Hunedoara.

„Sperăm ca în acest an să întocmim documentaţia de avizare a lucrărilor de investiţii (DALI), în care se vor prevedea toate investiţiile necesare pentru monumentul UNESCO, iar în prima jumătate a anului 2018 să avem avizul pentru acest DALI, dat de Ministerul Culturii şi de alte comisii de specialitate în prealabil. Vom şti atunci ce avem de făcut la Sarmizegetusa Regia, pentru a identifica sursele de finanţare. În urma DALI-ului, vom prioritiza pe grupe de obiecte din monumentul UNESCO, astfel încât să identificăm sursele de finanţare pentru fiecare grupă. DALI-ul va fi ca un master-plan pentru monumentul UNESCO, pentru că înafară de lucrări de intervenţii vor fi lucrări de intervenţii pentru utilităţi, de alimentare cu apă şi de introducere a curentului, astfel încât acest sit arheologic să poată funcţiona în condiţii normale”, a declarat Sorin Vasilescu.

Pentru realizarea DALI-ului, Consiliul Judeţean Hunedoara a încheiat un contract de cooperare şi colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului. „Va dura cel puţin cinci ani până când am reuşi să punem în practică toate investiţiile necesare”, a completat Soin Vasilescu.

Consiliul Judeţean Hunedoara intenţionează să preia în administrare, de la Ministerul Culturii şi celelalte patru cetăţi dacice UNESCO, de pe raza judeţului Huendoara (Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa).

Sarmizegetusa Regia face parte din ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Fosta capitală a Regatului dac esta unul dintre cele mai populare monumente istorice ale României. Sarmizegetusa Regia a fost centrul economic, religios şi politic al Daciei, înainte de războaiele daco-romane din jurul anului 100. Anul trecut peste 60.000 de turişti au vizitat ruinele fostului oraş antic.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cele mai faimoase bijuterii ale dacilor. Cât de pricepuţi erau meşterii din atelierele Sarmizegetusei în prelucrarea aurului şi unde au dispărut comorile lor

Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.

Ce spun sătenii căzuţi sub „blestemul” aurului dacic: „Lumea este învrăjbită, au dat declaraţii unii împotriva altora”

Satele de la poalele cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei au ajuns printre cele mai înstărite localităţi ale Hunedoarei, dar problemele nu i-au ocolit pe localnici, mulţi dintre ei fiind cercetaţi în repetate rânduri pentru infracţiuni legate de furtului artefactelor preţioase.

Mafia aurului dacic, înţesată cu poliţişti şi securişti. Cum s-a transformat Sarmizegetusa Regia în noul El Dorado

Sarmizegetusa Regia a devenit un „El Dorado“ al căutătorilor de comori dacice. Fiecare descoperire a stârnit fascinaţia românilor, dar şi o muţime de controverse. Zeci de infractori, printre care s-au numărat şi foşti oameni ai legii, au creat o adevărată mafie a aurului dacic pe care l-a exploatat şi vândut în interes propriu, iar numeroase artefacte au dispărut definitiv de pe teritoriul ţării.

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia: de unde provin lupii înaripaţi şi ce simbolizează fioroşii grifoni, ilustraţi pe artefactul antic, unic în lume

Matriţa de la Sarmizegetusa Regia, considerată printre cele mai valoroase piese arheologice descoperite în ultimele decenii în România, ascunde enigme care până în prezent nu au putut fi descifrate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite