Coloşii siderurgici ai României. Ce s-a ales de marile uzine ale oţelului în care munceau zeci de mii de oameni

Coloşii siderurgici ai României. Ce s-a ales de marile uzine ale oţelului în care munceau zeci de mii de oameni

Combinatul din Hunedoara în anii 1970. FOTO: pres-ager.

Trei mari combinate siderurgice au reprezentat vârfurile industriei grele din România ultimului secol. Soarta lor a fost nefastă faţă de aşteptările zecilor de mii de oameni care au lucrat în ele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 1.250 de întreprinderi de stat au intrat după Revoluţia din Decembrie 1989 în marea cursă a privatizării. Printre ele s-au numărat coloşii siderurgici de la Galaţi, Reşiţa şi Hunedoara. Iată povestea lor:

Combinatul care susţinea 50.000 de angajaţi
Construcţia combinatului siderurgic Galaţi a început în 1960, iar potrivit unori istorici peste 12.000 de oameni, cei mai mulţi din satele regiunii Moldovei au fost angajaţi pentru lucrările necesare. Combinatul a fost inaugurat de Nicolae Ceauşescu, în 14 septembrie 1966, iar producţia integrată a început în 15 iulie 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie siderurgice şi a fost scoasă prima şarjă la Oţelăria nr. 1. În anii 1970, numărul salariaţilor combinatului a ajuns la 40.000, iar cel al angajaţilor de pe întraga platformă siderurgică depăşea 50.000 de oameni. În anul 1988, producţia de oţel a combinatului a fost de peste 8,5 milioane de tone, potrivit documentelor vremii. În anii următori, atât producţia de oţel, cât şi numărul angajaţilor a intrat în declin. Combinatul a fost cumpărat de LNM Holdings NV în noiembrie 2001, de la statul român, cu 70 de milioane de dolari. Cu cei circa 7.000 de angajaţi, combinatul din Galaţi, acum aparţinând companiei ArcelorMittal, a rămas cel mai mare combinat siderurgic din România.



Primul automobil românesc, produs la Reşiţa

Complexul industrial din Reşiţa are o istorie de aproape două secole şi jumătate. Primele două furnale de la Reşiţa au fost puse în funcţiune în 1771, iar la mijlocul secolului al XIX-lea au fost înfiinţate uzinele oraşului şi prima cale ferată din România, care a legat Reşiţa de Bocşa şi Ocna de Fier, zone faimoase pentru bogăţia zăcămintelor de fier. Timp de peste un secol, uzinele şi furnalele din Reşiţa au cunoscut o dezvoltare continuă, fiind faimoase pentru locomotivele şi utialeje unicat fabricate aici. În anii 1940, la Reşiţa au fost fabricate primele automobile româneşti, Malaxa. În 1962, Combinatul Metalurgic Reşiţa a devenit Combinatul Siderurgic Reşiţa - Întreprinderea Constructoare de Maşini, iar în complexul industrial a ajuns în următoarele decenii la aproape 15.000 de salariaţi. Din anii 1990, combinatul a intrat în declin, iar în anul 2000 a fost privatizat, aproape 95 la sută din acţiuni  fiind achiziţionate de Noble Ventures Inc. U.S.A. Privatizarea a eşuat, iar în 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acţiuni ale combinatului pe un euro către compania rusă TMK. Câteva sute de angajaţi mai lucrează în la TMK Reşiţa.



Marile uzine ale Hunedoarei
Uzinele de fier ale Hunedoarei transformate în anii 1950 în combinat siderurgic au o istorie de peste 130 de ani. Au fost înfiinţate în 1884, în acelaşi an în care a fost inaugurată şi, linia de cale ferată Hunedoara – Simeria. Industria metalurgică a Hunedoarei s-a dezvoltat continuu în următoaele decenii, beneficiind de bogatele resurse de fier din Ghelari şi Teliuc, de materii prime din Ţinutul Pădurenilor şi de conexiunea cu bazinul carbonifer al Văii Jiului. La începutul anilor 1970, Hunedoara avea 80.000 de locuitori, iar fiecare familie avea cel puţin un membru care lucra în cadrul combinatului. Complexul siderurgic, cu circa 20.000 de salariaţi era considerat unul dintre cele mai performante centre industriale din ţară, având o producţie de peste 5,5 milioane de tone de oţel. Oţelul, laminatele şi celelalte materiale produse în combinat ajungeau în unităţile de producţie ale Ministerului Industriei Metalurgice, în industria constructoare de maşini şi în construcţii, iar circa 13 la sută din produsele siderurgice erau exportate. Combinatul avea contracte de livrări în 35 de ţări, cele mai importante fiind cu R.F. Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, URSS şi R. S. Cehoslovacia. Declinul combinatului a început în anii 1990, iar la mijlocul anilor 2000 a avut loc ultimul mare val de disponibilizări, peste 5.000 de oameni rămânând fără serviciu. Din 2003, Mittal Steel a achiziţionat compania de la statul român, iar din 2006, vechiul combinat a intrat în patrimoniul ArcelorMittal. Mai puţin de 1.000 de oameni lucrează în combinat, iar din moştenirea lui fac parte peste 110 hectare de dărâmături industriale.




Victoria Călan şi Oţelul Roşu

Combinatul Victoria din Călan, oraş învecinat Hunedoarei a ajuns istorie. Aici lucrau, în urmă cu două decenii, aproximativ 5.000 de oameni. Potrivit datelor din monografia oraşului Călan, primul furnal din zona Călanului a fost construit începând cu anul 1869 şi a fost pus în funcţiune doi ani mai târziu. În vremea comunismului uzinele au fost transformate în combinat siderurgic, iar muncitorilor care erau încadraţi pe un post în cadrul întreprinderii le erau oferite apartamente în blocurile nou ridicate. Oraşul Călan numără în prezent, aproximativ 12.000 de locuitori, însă din combinatul care susţinea economia localităţii nu a mai rămas aproape nimic.

Aceeaşi soartă a împărtăşit-o şi Uzina de la Oţelul Roşu. Oţelăria a avut, pe vremea comunismului, până la 5.500 de angajaţi. A urmat privatizarea de după 1989, reducerea drastică a numărului de muncitori. În 2007, combinatul a fost repornit de către ruşii de la Mechel. Afacerea nu a mers prea mult din lipsă de comenzi, iar ruşii au pus lacăt pe fabrică în 2012.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara

FOTO Uzinele Hunedoarei, văzute din turnul castelului în urmă cu 70 de ani. Ce a rămas din ele în şapte decenii

FOTO „Supermuncitorii” din deceniile trecute: cum erau imortalizate chipurile oţelarilor şi ale minerilor

citeste totul despre: