Scurtă istorie monetară giurgiuveană: de la aspru la icosar, creiţar şi leu

Aflat patru secole sub dominaţie turcească, Giurgiu are o istorie monetară bogată şi interesantă. Poartă între Occident şi Levant, cetatea Giurgiu a fost mult timp locul în care aveau loc tranzacţiile dintre negustorii de toate naţionalităţile: de la turci şi greci până la italieni şi austrieci.

Circulaţia monetară în Ţara Românească a fost strâns legată de contextul istoric intern şi internaţional. Până la 1867 când a avut loc prima emisiune de monedă, preţul era plătit cu bani străini, valoarea lor fiind de cele mai multe ori fluctuantă.

Între 1417 şi 1829 (cu mici întreruperi), Giurgiu a fost raia turcească, având inclusiv control monetar. Aici au circulat toate monedele emise de Înalta Poartă: aspri, irmilici, mahmudele sau firfirici.

„Chiar dacă poziţia geografică a constituit un avantaj din punct de vedere economic, românii au avut de suferit din cauza domniaţiei străine. De aceea este explicabil să asistăm între secolele XV-XIX (mai precis până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza) la o intensă circulaţie monetară, un adevărat haos monetar” susţine profesorul de istorie Gheorghe Dumitrescu.

Monede pentru fiecare

„Haosul monetar” de care vorbeşte profesorul giurgiuvean a fost generat pe plan local şi de importanţa strategică. Port la Dunăre, Giurgiu era traversat constant atât de negustori din Occident cât şi de cei din Orient.

„Pe lângă monedele turceşti, cu certitudine la Giurgiu au mai circulat cele de provenienţă rusească, poloneză şi austro-ungară” afirmă Gheorghe Dumitrescu.

Astfel, de la ruşi ne-au parvenit paralele, de la polonezi zloţii, de la austrieci creiţarii, iar de la maghiari unghi.

Majoritatea acestor monede erau din argint, aveau diferite dimensiuni, iar valoarea lor era stabilită de negustori în funcţie de marfă.

Lege monetară

Profesorul Gheorghe Dumitrescu afirmă că această perioadă de „haos monetar” durează până la domnia lui Carol I, cel care a promulgat prima lege monedară a României.

„După încercarea nereuşită a lui Alexandru Ioan Cuza de a bate prima monedă românească – romanatul, la 22 aprilie / 4 mai 1867 a fost promulgată prima lege monetară a României care va intra în vigoare la 1 / 13 ianuarie 1868” susţine Gheorghe Dumitrescu.

Este preluat sistemul zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism (aur şi argint). Unitatea aleasă este leul care cuprindea 100 de bani.

Moneda şi bancnota românească între 1867 şi 1881

Primele emisiuni monetare au fost bătute în străinătate în anul 1867 în bronz: de 1, 2, 5 şi 10 lei, pe acestea regăsindu-se şi stema ţării.

Prima monedă de aur apare în 1868, având valoarea nominală de 20 de lei. Ea a fost bătută de Monetăria Statului din Bucureşti.

În anul 1870 apare prima emisiune de monede de argint cu valoarea nominală de un leu, urmată de alte patru emisiuni între 1872 şi 1876.

Tot în 1870 apare şi prima bancnotă monetară (bilet ipotecar) cu scopul de a redresa situaţia economică a ţării.

Monedele şi bancnotele suferă modificări începând din anul 1881 atunci când este proclamat Regatul României.