Veşti bune pentru doctoranzi: vin bursele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică din Ministerul Educaţiei Naţionale Mihnea Costoiu a anunţat la Galaţi că săptămâna viitoare vor fi semnate noile contracte iar studenţii doctoranzi vor beneficia de bursele de studiu.

“Prin aceste programe, universităţile, printre care şi cea de la Galaţi, vor beneficia de sprijin finaciar pentru mobilităţile studenţilor, conducătorilor de doctorat, cadrelor didactice, precum şi de susţinere financiară pentru anumite dotări necesare derulării programelor de studii în cele mai bune condiţii”, a explicat Mihnea Costoiu.

În acest moment, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţisunt în derulare 36 de burse doctorale şi 40 pentru tineri cercetători. Cuantumul unei burse de doctorat este de 1.600 lei, iar cel al unei burse postdoctorală este de 4.000 lei.

Trebuie precizat că aceste burse pentru doctoranzi şi pentru cei din programele postdoctorale trebuiau semnate încă din octombrie anul trecut, dar au fost întârziate foarte mult de fostul ministru Mariana Câmpeanu. Odată cu trecere Autorităţii de Management de la Ministerul Muncii la Ministerul Fondurilor Europene, problemele s-au rezolvat în doar două săptămâni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite