Un basarabean cu gândul la mirajul muncii în străinătate a trecut ilegal frontiera României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul s-a reîntors în Republica Moldova, dar cu un dosar penal deschis de autorităţile de la Galaţi.
Tânărul s-a reîntors în Republica Moldova, dar cu un dosar penal deschis de autorităţile de la Galaţi.

Tânărul, în vârstă de doar 18 ani, trecuse înot Prutul şi mergea voiniceşte către una dintre localităţile din judeţul Galaţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, operatorul care deservea sistemul de supraveghere „Attica” din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea a observat pe direcţia localităţii de frontieră Oancea o persoana care se deplasa dinspre râul Prut către interiorul ţării.

„Imediat s-a declanşat o acţiune specifică în urma căreia poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi reţinerea persoanei respective care s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autorităţile din R. Moldova recunoscând că a trecut înot râul Prut. Persoana a fost condusă la sediul Sectorului Oancea în vederea efectuării cercetărilor”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia.

Din cercetările şi verificările efectuate împreună cu autorităţile de graniţă ale statului vecin, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoana este Victor O., în vârstă de 18 ani cetăţean al Republicii Moldova, care a trecut râul Prut înot, cu intenţia de a-şi găsi un loc de muncă în România.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului moldovean dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat şi l-au predat autorităţilor de graniţă ale statului vecin în baza acordurilor încheiate între România şi Republica Moldova.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite