Trei persoane au fost rănite în urma unor accidente rutiere petrecute în Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre victime a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Poliţiştii gălăţeni au început anchete pentru a stabili cauzele care au dus la producerea acestor accidente.

Un bărbat în vârstă de 34 ani, din municipiul Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, în afara localităţii Traian, a surprins şi accidentat grav o femeie de 76 ani, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

La un interval de câteva ore, un gălăţean de 31 ani, în timp ce conducea o autoutilitară  ce tracta o semiremorcă pe strada Smârdan, din Galaţi, dinspre strada Drumul de Centură către strada Fileşti, în zona podului de cale ferată, pe o porţiune de drum în curbă la dreapta, semiremorca a derapat cu partea spate către stânga datorită vitezei de deplasare şi a carosabilului umed, a pătruns pe contrasens şi a acroşat două autoturisme.

În urma impactului, conducătorul autoutilitarei a fost rănit şi internat ulterior la Spitalul de Urgenţă Sf. Apostol Andrei pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„De asemenea, o gălăţeancă de 46 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cloşca din municipiul Galaţi, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar”, a declarat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt în cadrul I.P.J. Galaţi. 

În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni uşoare, rămânând internat la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite