Tradiţii ciudate la nunţile româneşti de odinioară. Cum se ferea mireasa de deochi cu un procedeu cam murdar

În vremuri de demult, mirii şi apropiaţii lor respectau cu sfinţenie tradiţiile de la nunţi. Ritualurile reprezentau de fapt credinţele lor, însă trecerea timpului a făcut ca multe dintre obiceiuri să dispară.

În urmă cu 50 de ani, nuntaşii încă mai respectau tradiţiile rămase din bătrâni. Astfel, nunţile începeau sâmbătă seara, odată cu sosirea formaţiei la casa părintească a miresei.

„Femeile care participau la nuntă veneau de sâmbătă seara cu plocoane, de cele mai multe ori cu găini vii care erau preparate pentru masa mirilor. Femeile erau întâmpinate de familia miresei şi cinstite cu cozonac, ţuică sau vin. Acestea intrau în atmosfera de sărbătoare, începeau să cânte, se întindeau la vorbă, dar şi ajutau la gătit. Aceea era seara femeilor, aşa cum astăzi există petrecerea burlăciţelor”, ne-a explicat Paul Buţa, cercetător etnograf.

Duminică dimineaţa, copiii familiilor care urmau să participe la nuntă veneau la casa miresei pentru a primi prosoape mari în piept.

„ Pe parcursul săptămânii dinaintea nunţii, socrul mic mergea prin sat cu plosca cu vin şi îi invita pe săteni la eveniment. Dacă o familie nu îşi trimitea copilul acasă la mireasă pentru a primi prosop în piept, însemna că aceasta nu va participa la nuntă. Şi cavalerii de onoare primeau prosoape mari în piept, iar apoi plecau la mire acasă pentru a-l lua şi a-l duce la naşi. Ulterior, aceştia veneau la mireasă”, a spus Paul Buţa, cercetător etnograf şi meşter popular.  

Iertăciunea

Potrivit tradiţiei, mirele lua naşii de acasă cu alai şi apoi mergeau să gătească mireasa. Aceasta curta pe cap o coroniţă cu flori, iar cosiţele erau şi ele împodobite. Urma apoi dansul cel mare, iar înainte ca mirii să plece la biserică se spunea iertăciunea. Această tradiţie foarte rar se mai practică în prezent.

„Iertăciunea este un moment foarte important. Mirii se aşează în genunchi în faţa părinţilor şi le cer acestora iertare pentru toate greşelile pe care le-au făcut înainte de a-şi clădi propria casă. Un staroste rostea iertăciunea, care amintea de existenţa omului pe pământ. Este un întreg ritual, între miri şi părinţi se aşează o masă pe care se pun patru pahare şi plosca cu vin. După ce sunt iertaţi, tinerii miri sărută mâna părinţilor şi cinstesc câte un pahar. Apoi toţi se încolonează şi pleacă la biserică. Sub nicio formă mirii nu se mai uită înapoi, iar sarea şi pâinea care au stat aşezate în cele patru colţuri ale mesei se aruncă înspre miri pentru a avea belşug toată viaţa”, a explicat pentru „Adevărul”, Paul Buţa.

După oficierea slujbei, alaiul se îndrepta către casa mirelui, unde urma să aibă loc petrecerea.

„La ora 22.00, oaspeţii plecau la casele lor pentru a-şi culca copiii şi a-şi adăposti animalele. După ce se schimbau de haine, aceştia se întorceau la nuntă pentru a dansa şi mânca. Nu exista nuntă unde să nu se servească sarmale. Apoi, fiecare nuntaş avea pretenţia ca lăutarii să îi dedice fie o melodie veselă, fie una mai tristă, în memoria cuiva drag care murise. Poporul român a trăit dintotdeauna cu memoria strămoşilor. Tocmai de aceea cântăreţii care merg la nunţi au un repertoriu bogat”, a spus Paul Buţa, cercetător etnograf.

Colb de pe călcâiul ochincii ca să nu fie deocheată mireasa    

„Fie seara, fie la dezgătit, un bărbat lua colb de pe călcâi şi se făcea un zbenghi pe fruntea miresei pentru ca aceasta să fie ferită de deochi. Nu exista atunci tradiţia de a fura mireasa”, a spus Paul Buţa.

Nu se dăruiau bani mirilor

„Nuntaşii obişnuiau să le ofere mirilor oi, capre, două perechi de păsări, obiecte pentru casă ori perne. Ei le juruiau (n.r. jurau că le vor da mirilor cadou) şi după nuntă le aduceau. Şi naşii primeau plocoane. Naşa primea o găină, pe care o rupea în bucăţi şi îi dădea fiecărui nuntaş câte o bucăţică. Era practic legătura dintre nuntaşi şi noua familie care se închega. Nunta ţinea atunci trei zile”, a declarat Paul Buţa.

Dimineaţa, la finalul nunţii, mesenii primeau prosoape ţesute de mireasă, cu ajutorul domnişoarelor de onoare. Rudele mirilor primeau şi ei prosoape care le erau agăţate la gât, iar cele mai frumoase le erau dăruite naşilor. Uneori, acestea erau atât de lungi, că depăşeau peste 3,80 de metri. Urma apoi un întreg ritual haios dedicat naşilor.

„Naşii erau puşi pe grapa din spini, sau pe sănii, chiar dacă nunţile aveau loc în mijlocul verii. Nuntaşii îi schimbau pe aceştia în haine rufoase şi îi trăgeau prin ţărână. Naşul purta fustă, schimba rolul cu naşa şi amândoi erau trântiţi în noroi spre deliciul petrecăreţilor. Când ajungeau acasă, aceştia erau puşi de naşă la masă şi serviţi cu borş de potroace şi sarmale. Acolo era cea mai mare distracţie, pentru că după o noapte întreagă în care au băut, nuntaşii se ţineau de şotii”, a explicat Paul Buţa, cercetător etnograf.  

Mirilor le erau acum permise glumele licenţioase

„În curtea naşilor se juca «Ariciul». Ultima dată am văzut această tradiţie în urmă cu 50 de ani. Era practic un ritual de iniţiere a tinerilor în căsnicie. Abia atunci aceştia aveau voie să intre în rândul lumii şi li se permitea să facă glume mai licenţioase de faţă cu părinţii. Intrau cu toţii în horă şi se ţineau de brâu. În mijloc intrau un bărbat şi o femeie, ambii deghizaţi în arici. Aricioaica era legată de mâini şi trebuia să îl dezbrace pe arici numai cu gura. Acum şi mirii puteau să râdă alături de toată lumea”, a spus Paul Buţa.  

După această petrecere din curtea naşilor, fiecare invitat pleca la casa sa. În unele localităţi, nuntaşii se mai întâlneau şi luni seara, în locul unde urmau să îşi construiască mirii casa. Aici, cu toţii serveau ciorbă de potroace şi plăcinte şi cânta muzică doar pentru proaspeţii însurăţei.

Astăzi nu a mai rămas aproape nimic din toate aceste ritualuri şi tradiţii, care erau făcute din credinţă. Obiceiurile s-au pierdut după ce oamenii de la ţară au început să îşi organizeze nunţile la oraş.