Topul poveştilor pescăreşti dunărene. De la peştii mâncători de oameni la monştrii din canalizarea oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona Dunării de Jos este cea mai bogată din România în privinţa legendelor pescăreşti. Marea majoritate a relatărilor sunt despre peşti – moruni sau somni – de sute de kilograme, însă mai sunt şi poveşti bizare, cu crocodili, şerpi uriaşi şi tot felul de monştri care ar fi fost văzuţi în apele fluviului.

Tot românul ştie că pescarii sunt de departe cei mai buni de gură când vine vorba de povestit aventurile şi capturile. Iar când intră în acţiune cei din zona de jos a Dunării (Brăila, Galaţi, Tulcea, Sulina) se ajunge deseori la poveşti incredibile, care ţin atenţia vie oricărui ascultător, chiar dacă dovezile rareori există.

Ce-i drept, de când s-au inventat telefonul mobil cu cameră digitală şi internetul, poveştile pescăreşti parcă nu mai au anvergura de altădată. Nu de alta, dar în zilele noastre orice legendă care încearcă să scoată din partea auditoriului măcar un „Nu-mi vine să cred!”, se se ciocneşte, tot mai des, de replici concrete şi răutăcioase, din categoria „Păi, arată-ne poza!”.

Şi totuşi, în ciuda tehnologiei de ultimă generaţie, poveştile pescăreşti se încăpăţânează să trăiască, ducând mai departe, din generaţie în generaţie legendele care au circulat, vreme de mii de ani, în arealul misterios al Dunării de Jos. Am selectat pentru cititorii „Adevărul” câteva dintre cele mai spectaculoase astfel de legende, care pot ajunge oricând subiecte de film. Sau măcar de roman.

Peştele „cât autobuzul” care trăieşte în Dunăre

Una dintre cele mai frecvente poveşti despre monştrii care ar popula apele Dunării este cea a peştelui gigant, „cât autobuzul”, care, potrivit martorilor oculari, este văzut cam o dată la doi ani în fluviu, cam prin dreptul oraşului Galaţi.

Chiar dacă gigantul despre care mulţi se jură că ar fi măcar de vreo zece metri lungime este văzut şi descris foarte des, nimeni n-a reuşit încă să-l fotografieze, ceea ce scade dramatic, mai ales cu trecerea timpului, credibilitatea poveştii. Căci, la urma urmelor, de ce n-ar sta ditamai monstrul şi la pozat, dacă tot iese la vedere?

Inginerul piscicol Marian Popa, care ne-a ghidat pe latura ştiinţifică a acestui top, nu-i prea convins că poveştile sunt cu totul adevărate. „Până acum vreo 50 de ani, în Dunărea trăiau moruni foarte mari, care putea să ajungă şi la 3-4 metri lungime. Însă asta a fost cândva. Acum, pe fondul braconajului, un morun de doi metri este deja un record. Părerea mea este că peştele-mostru cât autobuzul este fie o invenţie, fie o iluzie optică”, este de părere inginerul.

De altfel, opinia acestuia este întărită de un element hidrologic interesant. Exact în zona unde s-a raportat în ultimii ani că a fost văzut mostrul a ieşit la suprafaţă o insulă. „Un astfel de grind subacvatic poate păcăli lesne ochiul prin jocul de lumini şi umbre de sub oglinda apei”, spune Marian Popa.

image

Efecte optice la „insula misterioasă”, care apare şi dispare periodic la Galaţi FOTO C Crângan

Crocodilul din canalizarea oraşului

O altă poveste incredibilă legată de posibila faună de dimensiuni gigantice a Dunării este legată de apariţia unei şopârle uriaşe (crocodil? varan?) în canalul colector care se vărsa cândva în Dunărea în zona „Elice”. Între timp, canalul a rămas doar în parte (şi doar cu numele), căci apele uzate sunt repompate acum către staţia de epurare de la maul Siretului.

Canalul respectiv avea circa doi metri în diametru, iar gura lui de vărsare era mai mereu sub apele fluviului, aşa că, nu se ştie de unde, a apărut povestea unei şopârle uriaşe – un fel de Godzilla a sudului Moldovei – care, cică, cutreiera, acum câteva decenii, canalul şi apele din zona portului în căutare de hrană.

Se spune că fiara avea şapte-opt metri lungime şi că ar fi mâncat nu o dată copii ieşiţi să se scalde în fluviu sau pescari singuratici. Desigur, nicăieri în scriptele oficiale nu apare vreo dovadă a existenţei unui astfel de animal, deşi dispariţiile de persoane, la malul apei, au fost mereu o realitate. La fel de frecvente sunt însă şi cazurile de oameni care nu prea ştiu să înoate.

Inginerul Popa demontează fără să clipească şi acest mit. „În zona noastră nu pot trăi crocodili, nici varani. Este pre frig. Ce cred despre legenda asta? Că e doar o poveste înfricoşătoare, numai bună de spus seara, la focul de tabără, la o bere rece. Cam atât”, spune inginerul.

Şarpele gigant de la plaja Cocuţa

La fel de ciudată este şi legenda legată de descoperirea unei piei de şarpe de dimensiuni impresionate (circa 15 metri lungime) în zona plajei Cocuţa, aflată pe malul tulcean, exact în faţa Galaţiului. Până acum vreo 20 de ani, plaja amintită era în mare vogă, dar între timp a dispărut sub apele capricioase ale fluviului.

Se spune că unul dintre cârciumarii care aveau acolo o tonetă cu bere şi bragă a găsit pielea, provenind de la un şarpe care a năpârlit, chiar pe plajă, în zorii zilei. Speriat, omul a fugit, iar când s-a întors însoţit de mai mulţi prieteni, „obiectul” dispăruse.

image

Plaja Cocuţa, unde se presupune că a fost găsită pielea şarpelui gigant FOTO Arhiva BVAU

Însă povestea făcut suficientă vâlvă în acea vreme (se întâmpla prin anii’30), încât autorităţile vremii să instituie o patrulă călare, înarmată, care să cutreiere câteva zile malul, după cum relatează ziarele gălăţene. Evident, şarpele gigantic n-a fost găsit, însă legenda a mai dăinuit câteva decenii de atunci. Şi mai dăinuie şi azi, în ciuda faptului că presupusul şarpe n-a fost găsit niciodată.

Somnul mâncător de oameni

Uuna dintre cele mai înfricoşătoare legende ale genului am auzit-o de la Mihai Dragomir, un „pescar înrăit” – sintagma-i aparţine – din Bădălanul Galaţilor. Nea’ Mihai a scăpătat binişor de 70 de ani, dar încă se mai duce „la baltă”, aproape zilnic, în speranţa că doar-doar i-o ieşi şi lui cartea câştigătoare, adică somnul de peste suta de kilograme sau morunul lung cât barca.

„S-a întâmplat în copilăria mea. Nici nu eram la şcoală când am văzut cum au prins pescarii, oleacă mai la vale de Şantierul Naval, un somn de cinci metri. Nu te mint! Când i-o spintecat burta, o găsit în el un om întreg. Era aproape putrezit, că-l mistuise stomacul dihaniei”, povesteşte nea’ Mihai.

Evident, specialistul în piscicultură este de altă părere. „Somnii, oricât ar fi de mari, nu pot să înghită un om, fie el şi mort. Au fost cazuri în care au înghiţit hoitul unui câine de talie mică sau a unei păsări. Însă, categoric, pentru ca un om să încapă în stomacul peştelui este nevoie ca monstrul să aibă o tonă. Dacă reuşeşte cineva să-mi demonstreze că în Dunăre a existat un  somn mai mare de 250 de kilograme, eu stau să mă înghită dihania”.

Uneori, câte un „monstru” cade-n cârlig

Fără îndoială,  Poveştile pescăreşti au mai multe feţe. Dincolo de zona incredibilului există şi poveştile acelea cu dovadă, cu poza „monstrului” din toate unghiurile şi, mai nou, cu filmare HD. Cam de două-trei ori pe an (din păcate, în ultima vreme, pe fondul braconajului masiv, se-ntâmplă din ce în ce mai rar...) se nimereşte să pice marea captură, iar monstrul este arătat lumii întregi.

Bunăoară, acum vreo trei ani, un gălăţean a traz lozul cel mare. Profesorul Mihai Cadinoiu (dacă numele vi se pare cunoscut, să ştiţi că aşa-i: a fost campion mondial la popice!) a tras în barcă, la „Scurta” (adică aproape de vărsarea Prutului în Dunăre), o namilă de 115 kilograme şi 2,5 metri lungime.

image

Profesorul Cadinoiu şi captura lui FOTO Facebook/arhiva personală

Pescarul s-a pozat cu „monstrul” în toate felurile, care apoi a fost tranşat, căci şi pescarii au un fel de „pomană a porcului” când vine vorba despre capturile de excepţie.

Vă mai recomandăm şi:

Legendele neştiute ale Dunării. Povestea misteriosului drum subacvatic, folosit de piraţi să-şi ascundă comorile în Deltă

Misterul celui mai bizar cimitir din România, unde sunt îngropate sute de căpăţâni umane puse-n oale din lut 

Legendele Dunării: misterul tunelurilor străvechi care împânzesc Galaţiul şi traversează fluviul către Dobrogea 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite