Simona Halep, după tragerea la sorţi: „Sunt pregătită să joc prima, aşa intru mai repede în joc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul meci dintre România şi Spania va avea loc astăzi, la ora 13.00. Foto: Adevărul
Primul meci dintre România şi Spania va avea loc astăzi, la ora 13.00. Foto: Adevărul

La meciurile de astăzi va fi prezent la Galaţi şi preşedintele Klaus Iohannis, cel care va schimba, cel mai probabil, câteva mingi cu Simona Halep, dar care va cânta, alături de echipa României, imnul de stat.

Restaurantul hotelului de cinci stele unde sunt cazate echipele de tenis ale României şi Spaniei a fost ieri gazda tragerii la sorţi a meciurilor din cadrul Fed Cup. Operaţiunea a fost condusă de Denis Parnell, cel care va arbitra meciurile, şi a fost efectuată de city-managerul Primăriei Galaţi, Aurel Vlaicu. Biletele au fost introduse în trei mingi de tenis pe care scria Australian Open.

În primul meci de astăzi, care va începe la ora 13.00, Simona Halep o va întâlni pe Silva Soler-Espinosa (locul 67 WTA).

„Va fi un meci greu, Simona este una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Voi încerca să joc cel mai bun tenis al meu”, a declarat Silvia Soler Espinosa după ce a aflat că va juca în primul meci împotriva numărului 3 WTA, Simona Halep.

La rândul ei, Simona Halep a ţinut să precizeze că nu este un dezavantaj faptul că joacă prima. ''Eram pregătită să joc şi primul meci şi al doilea. Aşa intru mai repede în competiţie, ceea ce îmi place, şi nu stau să mă gândesc prea mult la meci. Sunt pregătită să intru şi să joc cel mai bun tenis al meu, sper s-o şi fac. Sunt sigură că publicul va fi alături de noi, alături de mine. Îi aşteptăm să vină în număr cât mai mare ca să ne susţină, pentru că avem nevoie de ei'', a declarat Halep.

simona halep espinosa

Dorinţa Simonei Halep se va îndeplini cu siguranţă deoarece toate meciurile de sâmbătă şi duminică se joacă cu casa închisă. Potrivit estimărilor organizatorilor, în fiecare zi vor fi prezenţi în tribune în jur de 4.500 de spectatori. 

A doua partidă de sâmbătă se va desfăşura între Irina Begu (numărul 34 Mondial) şi Garbine Muguruza (Numărul 24 WTA).

„Acum trei ani am jucat cu Muguruza pe zgură. De atunci lucrurile s-au schimbat. Ea a progresat foarte mult, la fel şi eu, consider că sunt într-o perioadă foarte bună şi va fi un meci foarte greu. Sper, însă, să fac un rezultat cât mai bun şi să aduc cât mai multe puncte echipei”, a declarat Irina Begu după ce a aflat că va juca cu Muguruza.

Sportiva din Spania spune la rândul ei: „Sunt foarte încântată să joc pentru Spania săptămâna aceasta. Mă simt foarte bine cu colegele mele. Evident, Conchita Martinez, căpitanul nostru, are multă experienţă, a câştigat 5 trofee şi asta ne face să muncim mai mult. Ne transmite să jucăm şi să ajungem la cel mai înalt nivel la sfârşitul săptămânii, ceea ce credem că vom reuşi”.

begu muguruza

Preşedintele Iohannis inaugurează turneul

Imediat după ce a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns afirmativ unei invitaţii lansată de Simona Halep de a schimba câteva mingi demonstrative. Locul ales este evident Fed Cup de la Galaţi, aşa că turneu de astăzi va începe în prezenţa preşedintelui Iohannis. Venirea lui Iohannis la Galati a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Tatiana Niculescu Bran.

Simona Halep era convinsă că preşedintele Klaus Iohannis va răspunde invitaţiei ei şi va cânta imnul României alături de întreaga echipă.

În echipa României la meciul cu Spania, din Grupa Mondială II a Fed Cup programat sâmbătă şi duminică la Galaţi, vor figura căpitanul nejucător Alina Tecşor, Simona Halep, locul 3 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, Monica Niculescu, locul 49 WTA şi Alexandra Dulgheru, locul 87 WTA.

Duminică, de la ora 12.00, sunt programate confruntările de simplu Simona Halep - Garbine Muguruza, Irina-Camelia Begu - Silvia Soler-Espinosa şi meciul de dublu Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu - Lara Arruabarrena/Anabel Medina Garrigues.

Garbine Muguruza, 24 WTA, Silvia Soler-Espinosa, 69 WTA, Lara Arruabarena, 91 WTA, şi Anabel Medina Garrigues, 446 WTA, au fost convocate de căpitanul nejucător Conchita Martinez la Spania.

Echipa câştigătoare se va califica pentru barajul de accedere în Grupa Mondială, iar echipa care pierde va merge la barajul pentru rămânerea în Grupa Mondială II.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite