Serbările Galaţiului - mutate vara de dragul pribegilor. Liberalii gălăţeni vor susţine un astfel de proiect.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul liberal Paul Ichim va susţine acest proiect.
Senatorul liberal Paul Ichim va susţine acest proiect.

Până acum, de mai bine de 20 de ani, Sărbătorile Galaţiului au fost organizate în ultimele zile ale lunii noiembrie, dar de multe ori s-a pus problema separării părţii religioase acestora (Sfântul Apostol Andrei) de cele laice.

Intenţia municipalităţii gălăţene de a muta serbările municipiului în timpul verii a fost şi va rămâne un subiect de dezbatere publică.

Ideea a pornit în urmă cu mai mulţi ani şi o parte a reprezentanţilor massmedia locală au fost cei care au iniţiat discuţii în acest sens cu aleşii locali, din mai multe legislaturi, argumentarea unei astfel de iniţiative fiind bine făcută, de mult timp, de către membrii Societăţii Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” Galaţi.

Organizaţia Municipală a PNL Galaţi salută demararea unui proiect de hotărâre în acest sens şi va susţine demersul, în sensul că cel puţin partea laică a serbărilor municipiului să fie separată de cea religioasă, care, evident, are un specific aparte, dedicat patronului spiritual al Galaţiului.

„Dacă este să luăm în calcul raţionamentul social, în timpul verii cei mai mulţi gălăţeni plecaţi să muncească în străinătate se întorc acasă pentru a fi alături de familiile lor şi, iată, manifestările dedicate municipiului Galaţi pot reprezenta şi o bună ocazie pentru ca familiile să se reîntregească într-un moment de sărbătoare. Luând în calcul raţionamentul economic, am putea fi de acord că mai mulţi agenţi economici îşi pot expune spre vânzare produsele, vara, într-o perioadă cu mult mai propice”, a precizat preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Galaţi, senatorul Paul Ichim.

Propunerea înaintată spre dezbatere Consiliului Local al Municipiului Galaţi de către primarul Marius Stan va fi susţinută de către consilierii municipali PNL care se vor implica, fie şi din punct de vedere al elaborării unui program de activităţi, în buna derulare a acţiunilor care vor fi dedicate zilelor municipiului Galaţi, fără a neglija, bineînţeles, şi implicarea în perioada în care vor fi celebrate zilele dedicate patronului spiritual al Galaţiului, Sf. Apostol Andrei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite