Prima promoţie de Masterat Teatru Muzical de la Galaţi s-a lansat pe scena Palatului Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea publică a primei promoţii de Masterat Teatru Muzical din România (organizat în baza unui acord internaţional între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Academia Centrală de Dramă din Beijing, R. P. Chineză) a avut loc vineri, 12 iunie 2015, la Bucureşti, în sala de teatru a Administraţiei Prezidenţiale.

În cuvântul rostit pe scenă, în faţa rectorului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, dar şi a invitaţilor, Consilierul Prezidenţial Sergiu Nistor a declarat: „Aş dori ca prezenţa studenţilor gălăţeni în spaţiul Administraţiei Prezidenţiale să constituie acea încurajare de care cred că toată lumea are nevoie atunci când se angajează pe un astfel de drum, la capătul căruia, cu ajutorul profesorilor şi al tuturor celor ce văd în cultură o şansă,  să ajungă acolo unde şi-au propus. Felicit organizatorii, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Fundaţia Centrul de tineret pentru UNESCO din România şi vă doresc să petreceţi câteva clipe memorabile în compania primei promoţii de absolvenţi ai Masteratului de Teatru Muzical din România!”.

Spectacolul prezentat la Cotroceni, musicalul „I Love You, You’re Perfect, Now Change!”, pregătit la Beijing, în perioada septembrie-decembrie 2014, în coordonarea profesorilor chinezi (regia – Zhao Yong Bin), îi are în distribuţie pe: Elena Belciu, Alin Costea, Maria Magdalena Dănăilă, Gabriel Enache Nistor, Claudia Iancu, Elena Carmina Ilie, Nadejda Manoli, Georgeta Nedelcu, Dan Radu şi Nicolae Trandafir.

Cu acelaşi prilej, la Bucureşti s-au  purtat discuţii la nivelul conducerii unor instituţii reprezentative de învăţământ superior pentru ca Programul de masterat, unic în România, să se poată transforma, începând din anul 2016, într-un Masterat naţional de teatru muzical. Alături de profesorii români din Bucureşti, Iaşi şi Târgu-Mureş, invitaţi la Galaţi, prima promoţie de absolvenţi ai acestui program, demarat în 2013, a beneficiat şi de experienţa unor artişti pedagogi din Marea Britanie (Guilford School of Acting London), Norvegia (Colegiul Norvegian de Teatru Muzical din Oslo) şi China (Acadmia Centrală de Dramă din Beijing, China).

image

„Scopul reprezentaţiei a fost nu doar continuarea masteratului ci transformarea lui într-un program naţional, propunându-se colaborarea cu Conservatorul de muzică din Bucureşti şi Conservatorul din Cluj , UNATF BUCUREŞTI - de aceste instituţii îmi amintesc precis că au fost propuse pentru colaborare. În plus, se doreşte lărgirea colaborării internaţionale, se urmăreşte ca pe viitor să existe proiecte de lucru nu doar în China - ci şi în Norvegia, Marea Britanie şi , mai nou, după discuţiile cu ataşaţii culturali ai ambasadei SUA , chiar în Statele Unite - urmează să se decidă cu ce Universitate anume, posibil Yale”, ne-a spus Maria Magdalena Dănăilă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite