Postarea de pe Facebook a mamei copiilor bătuţi bestial de tată: „Secretul vieţii e să asculţi mai multă muzică şi mai puţine bârfe“. Bărbatul a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Popa şi-a anunţat rudele că va reveni în România în zilele următoare. Între timp micuţii de 2 şi 5 ani sunt reprezentaţi în faţa autorităţilor de bunica lor. Protecţia Copilului va stabili în perioada următoare dacă micuţii vor fi redaţi familiei sau vor fi preluaţi în grija statului. Ambii părinţi riscă să fie decăzuţi din drepturi.

Gabriela Popa, mama copiilor  de 2 şi 5 ani, din Fântâni (judeţul Galaţi), care au fost bătuţi cu sălbăticie chiar de tatăl acestora, Ovidiu Popa, şi-a anunţat rudele că va reveni în ţară în câteva zile. Femeia se află în Anglia (unde spune că ar avea un loc de muncă), iar potrivit declaraţiilor făcute chiar de ea, telefonic, poliţiştilor cărora le-a semnalat agresarea micuţilor, a plecat de la domiciliu din cauza deselor bătăi pe care i le aplica soţul.

Sătenii din Fântâni sunt destul de rezervaţi, însă, în a vorbi despre situaţia din familia Popa. Cei mai mulţi spun că nu ştiu ce era în casa acestora, însă sunt şi unii care afirmă că Ovidiu Popa ar fi violent din fire, mai ales după ce bea alcool. În acelaşi timp, însă, anterior oribilelor întâmplări din zilele trecute (vă reamintim că bărbatul a filmat momentele în care îşi bătea cu sălbăticie copilaşii, apoi a trimis imaginile soţiei şi naşului de cununie), la Poliţie sau la alte autorităţi ale statului nu a fost depusă nicio plângere pentru violenţă conjugală.

IMAGINI cu puternic impact emoţional, interzise minorilor, cu momentul în care copiii sun bătuţi de tatăl acestora

Cazul era deja în atenţia Protecţiei Copilului Galaţi, însă acest lucru a fost determinat de faptul că existau suspiciuni că tatăl nu ar fi în stare să-i crească aşa cum trebuie, de unul singur, pe micuţi. De altfel, situaţia copiilor cu unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate este supravegheată conform unei proceduri standard a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Conform unei statistici prezentate recent de Administraţia Prezidenţială a României, în ţara noastră ar fi în monitorizare cazurile a 159.038 de copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Cei mai mulţi (11.573) sunt în judeţul Iaşi, Galaţiul fiind pe la jumătatea clasamentului, cu 5.971 de cazuri înregistrate. Trebuie spus şi că, în marea majoritate a cazurilor, evaluările arată că nu sunt probleme deosebite cu copiii aflaţi într-o astfel de situaţie.

Revenind la cazul de la Fântâni, trebuie spus că deşi procurorii au luat deocamdată măsuri doar împotriva lui Ovidiu Popa (care a fost reţinut şi va fi propus pentru arestare preventivă), nici Gabriela Popa nu este scutită de probleme cu legea.

Agresorul de copii din Nicoreşti a fost arestat preventiv FOTO captura video

Conform declaraţiilor soţului ei şi ale unor martori, ea şi-a părăsit copiii şi a plecat în Anglia fără să aibă acordul soţului, fiind suspectată de săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie” (care este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă). Situaţia va trebui, însă, examinată în amănunt, având în vedere că mama copiilor acuză că a fost deseori agresată de soţ, dar, pe de altă parte, nu a făcut niciun demers legal pentru a fi protejată, ci a plecat în Anglia.

De altfel, pe 12 martie 2019, pe rolul Judecătoriei Tecuci a fost înregistrată o plângere din partea lui Ovidiu Popa, în care Gabriela Popa are calitatea de pârât în cauza care are ca obiect „exercitarea autorităţii părinteşti”.

Gabriela Popa, în timp ce copiii ei erau preluaţi de Protecţia Copilului, posta pe Facebook „maxime şi cugetări”. Ultima, postată chiar miercuri, la prânz (când scandalul era deja public) este următoarea: „Secretul vieţii e să asculţi mai multă muzică şi mai puţine bârfe”.

Imagine indisponibilă

Legat de Ovidiu Popa trebuie să spunem şi că acesta a avut o atitudine oscilantă în faţa oamenilor legii. După ce poliţiştii au descins în locuinţa sa, au luat copiii şi au emis mandatul de protecţie a acestora pentru cinci zile, bărbatul a dispărut de la domiciliu şi, după ce a vizitat nişte rude, s-ar fi ascuns într-o pădure. Ulterior, fiind contactat telefonic de către poliţişti, el s-a predat şi a fost dus, miercuri seară, în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Audiat timp de câteva ore, într-o primă fază, a încercat să se victimizeze, arătând că soţia l-a abandonat cu copiii mici, pe care se chinuie din greu să îi crească, şi că l-a anunţat că relaţia lor s-a sfârşit definitiv. Ulterior, după ce i s-a atras atenţia că această situaţie, chiar dacă ar fi reală, nu justifică violenţele la care au fost suspuşi copiii, ar fi avut o atitudine arogantă şi sfidătoare, afirmând că, de fapt, nici nu i-ar fi lovit pe copii, ci că juca teatru pentru a-şi convinge soţia să vină acasă.

Procurorii nu s-au lăsat impresionaţi de nici una dintre cele două „şarade”, aşa că au emis pe numele lui Ovidiu Popa, joi, imediat după miezul nopţii, un mandat de reţinere pentru 24 de ore. Tot în cursul zilei de joi el a fost dus în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă, şedinţa de judecată fiind programată după închiderea ediţiei.

Ovidiu Popa a avut o atitudine arogantă şi faţă de ziariştii care l-au abordat în momentul în care era dus către arest. Întrebat despre motivul faptelor lui, el i-a ironizat pe cei care întrebau cu replici de genul „Ca să vii tu la mine!” sau „Vrei să vii cu mine la arest?”.

Cei doi minori, de 2 şi 5 ani, sunt în continuare în custodia Protecţiei Copilului. Instituţia va decide, în zilele următoare, dacă aceştia se pot întoarce în familie sau este cazul să fie preluaţi de stat pentru o perioadă mai lungă de timp. De altfel, conform procedurilor legale, atât Ovidiu Popa, cât şi Gabriela Popa, riscă să decăzuţi din drepturile părinteşti.

CITIŢI ŞI:

Bărbatul care şi-a bătut cu sălbăticie copiii de 2 şi de 5 ani şi a filmat scenele oribile a fost reţinut de procurori. „Îmi iubesc copiii, nu am vrut să-i rănesc”

UPDATE VIDEO Copii de 2 şi 5 ani bătuţi cu bestialitate de tatăl lor. Bărbatul a trimis filmarea soţiei aflate la muncă în Anglia. „Băi, vă omor, băi, bulangiilor“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite