FOTO VIDEO Povestea trenului cu cazane care a circulat în timpul Primul Război Mondial. Minunăţia pe şine încă mai „trăieşte“ în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul cu cazane va rămâne la Galaţi pentru următorii 5 ani Foto: Valentin Trufaşu
Trenul cu cazane va rămâne la Galaţi pentru următorii 5 ani Foto: Valentin Trufaşu

Locomotiva cu abur adusă la Galaţi zilele trecute a funcţionat până în 1978 în România, iar unul dintre vagoanele de alimentare cu combustibil pe care le transportă are spiţe, o raritate în istoria feroviară din România şi Europa.

Trenul cu cazane staţionat în prezent în Gara CFR de la Galaţi are o istorie aparte, ce porneşte din timpul Primului Război Mondial şi continuă şi astăzi. Societatea feroviară română s-a înfiinţat pe 23 aprilie 1880, iar cele 3.200 de locomotive puse atunci în circulaţie au fost importate din Austria, Ungaria şi Germania.

În 1926 s-a fabricat prima locomotivă românească la uzinele domeniilor Reşiţa, iar din acel moment România nu a mai fost nevoită să cumpere nicio locomotivă. Industriaşul Nicolae Malaxa a transformat nişte ateliere din scânduri în uzine, care aveau să producă peste 1.800 de locomotive. Printre acestea, se numără şi locomotiva cu abur adusă la Galaţi, anul de fabricaţie al acesteia fiind 1931.

”A fost în funcţiune până în 1978. Este de ştiut că locomotivele cu abur au funcţionat în România până în 1980. De atunci încolo au fost introduse locomotivele Diesel şi cele electrice”, explică inginerul Radu Bellu, de la regionala CFR Braşov. După retragerea din activitate, locomotiva a fost uitată într-o magazie la Iaşi, iar dacă nu ar fi fost salvată de către iubitorii istoriei feroviare româneşti, ar fi căzut pradă hoţilor.

tren de epoca 1

În 2012, locomotiva cu abur a fost adusă la Braşov pentru a fi transformată într-un tren de epocă, iar specialiştii feroviari au fost uimiţi să constate că avea inclusiv becurile de la felinarele de iluminat.  Aveau să mai treacă şase ani, timp în care locomotiva a rămas în curtea unei firme din Braşov, până când proiectul de a lega locomotiva cu abur de patru vagoane de alimentare cu combustibil a prins contur. Iniţiativa aducerii vagoanelor la Galaţi îi aparţine lui Mihai Ştefan, managerul CFR Marfă Galaţi.

Primul vagon a fost construit în 1891

”Primul vagon a fost construit în 1891, iar celelalte până şi după Primul Război Mondial. Ele au transportat produse petroliere pentru prima conflagraţie mondială, au o importanţă istorică extraordinară şi pentru asta s-a format acest tren. El va fi aşezat într-un loc anume după trecerea iernii, iar Galaţiul va avea un simbol istoric”, a declarat Radu Bellu, inginer la regionala CFR Braşov, care a scris şi o monografie a căilor ferate din România.

tren de epoca 8

Aşa arătau pe vremuri vagoanele de combustibil FOTO Valentin Trufaşu

Vagoanele au fost fabricate în Franţa şi Germania, iar unul dintre ele are spiţe, o raritate în istoria feroviară atât din România, cât şi din Europa. Singurul specialist în locomotive cu abur care a mai rămas în România, Florin Lupescu, angajat al depoului feroviar de la Ploieşti, a muncit două săptămâni alături de alţi pasionaţi de locomotive pentru a o repune în funcţiune, iar duminică, 25 noiembrie, locomotiva cu abur şi cele patru vagoane cu combustibil ajungeau fără probleme la Galaţi.

tren de epoca 7

În faţa Gării CFR din Galaţi este ”parcată” o altă locomotivă cu abur FOTO Valentin Trufaşu

”Este un tren de epocă,  care a circulat în timpul Primul Război Mondial şi a deservit linia frontului pe toată zona, de la Mărăşeşti până la Mărăşti şi Oituz. Asigura combustibil pentru front. E vorba de motorină şi benzină pentru automobilele şi camioanele care mergeau pe front, dar asigura şi păcura pentru locomotivele cu abur. Chiar dacă este foarte veche, locomotiva poate fi din nou funcţională, deşi a stat pe loc peste 50 de ani. Cazanul este foarte bun, după o revizie tehnică serioasă, poate fi alimentată şi pus foc la cazan, cum se spune. Prindea o iuţeală maximă de 60 de kilometri pe oră, după cum scrie şi pe locomotivă”, ne-a declarat Mihai Ştefan, managerul CFR Marfă Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite