El Dorado, omul devenit sinonim cu tărâmul fabulos. Cum au ajuns conchistadorii la canibalism pentru a pune mâna pe o comoară
0
Numele „El Dorado“ a fost atribuit de-a lungul vremii unui oraş sau ţări cu o bogăţie fabuloasă, inaccesibilă geografilor, exploratorilor şi aventurierilor. Toţi cei care s-au încumetat să caute utopicul El Dorado au îndurat suferinţe incredibile şi au sfârşit fie prin a-şi pierde minţile, fie ucigându-şi camarazii sau curmându-şi vieţile prin sinucidere.
Legenda El Dorado s-a născut în 1538, după ce conchistadorii spanioli primiseră în dar de la Atahualpa, stăpânul imperiului incaş, o încăpere umplută cu aur. În lăcomia lor, spaniolii l-au ucis pe Atahualpa, iar ce mai rămăsese din imperiul Inca s-a ascuns în adâncurile junglei, pentru a scăpa de conchistadori, scrie Joel Levy în cartea ”Istorii pierdute”.
Spaniolii au capturat un emisar al unui trib de băştinaşi care făcea parte din imperiul Inca şi care nu ştia nimic de invazia conchistadorilor. Interogat în legătură cu alte posibile surse de aur, băştinaşul le-a povestit despre o comunitate de băştinaşi aflată la vest de tribul său, care practica un ritual misterios. Şamanul era îmbălsămat cu o răşină, peste care se presăra praf de aur. Drept răsplata, căpitanul Sebaastian de Benalcazar l-a botezat pe acel şaman El Dorado.
Setea de aur a străinilor care au ajuns în Lumea Nouă a început când, în semn de prietenie, băştinaşii au făcut greşeala să-i arate lui Christopher Columb sursele bogate din aur de pe insula Hispaniola (Haiti şi Republica Dominicană de astăzi), se menţionează în cartea ”Istorii pierdute”.
Important de amintit este că povestea extraordinară a lui El Dorado este reală. În ţinuturile muntoase din Columbia a existat într-adevăr un trib (Muisca), ce aveau o cultură agrariană şi făceau schimburi cu incaşii. Cert este că tribul Muisca a fost cucerit de un trib învecinat chiar înainte de venirea conchistatorilor, astfel că ritualul preotului poleit cu aur nu a mai fost practicat.
Ceea ce îi interesa pe cuceritorii spanioli era aurul din povestea spusă de băştinaşul amintit anterior, însă în pofida eforturilor făcute de aceştia, nu au reuşit să descopere fabuloasa comoară la care visau. Aşa s-a născut practic legenda El Dorado, ce a făcut ca timp de sute de ani căutătorii de comori să pătrundă adânc în junglă şi să chestioneze numeroase triburi, ajungând mereu la doar câţiva paşi de mult visatele bogăţii, fără să le şi găsească, scrie Joel Levy în cartea sa.
Beţia aurului
Unul dintre căutătorii de comori a fost Benalcazar, care în 1539 a organizat o expediţie, în speranţa că va descoperi El Dorado. După ce a străbătut mai multe jungle şi munţi, el a ajuns în cele din urmă în apropiere de Bogota, capitala Columbiei, dar fără să găsească comoara.
Mai multe reuşise cu 3 ani mai devreme grupul condus de Gonzalo Jimenez de Quesada , care a reuşit să dea de urma tribului Muisca. Căpetenia tribului, Tisquesusa, şi-a dat seama repede c e ar fi păţit oamenii săi dacă nu le-ar fi indicat spaniolilor o sursă de aur, aşa că le-a indicat acestora un teritoriu învecinat, pe care Quesada l-a cucerit rapid, se detaliază în lucrarea ”Istorii pierdute”.
Deşi a găsit acolo un templu împodobit cu o cantitate apreciabilă de aur, Quesada nu a fost mulţumit şi i-a torturat pe băştinaşi până când i-au indicat o altă locaţie a faimosului El Dorado: lacul Guatavita. Conducătorul spaniolilor a ajuns câteva zile mai târziu în locul de origine a lui El Dorado, dar comoara nu a fost găsită.
Guatavita este un lac vulcanic, cu un fund nămolos, iar spaniolii au încercat să îl sece, în speranţa că vor găsi acolo aurul la care visau. Ei au reuşit doar să micşoreze nivelul apei, suficient însă pentru a găsi o mică cantitate de aur, care le-a alimentat şi mai mult obsesia despre El Dorado, precizează Joel Levy în cartea sa.
În 1541, o expediţie germană a pătruns adânc în Anzi, aflând de la localnici despre un oraş pavat cu aur şi presărat cu smaralde. În imaginaţia cuceritorilor, acesta a devenit El Dorado, dar oraşul nu a fost găsit. Povestea a ajuns însă la urechile lui Pizzaro, cuceritorul imperiului incaş, care l-a trimis pe fratele său Gonzalo într-o expediţie în Anzi.
Gonzalo s-a pierdut pe drum de unul dintre tovarăşii săi, Francisco de Orellana, fiind nevoit să se întoarcă în cele din urmă la bază după ce a suferit pierderi uriaşe. Trei sferturi din oamenii săi au murit de foame, din cauza atacurilor băştinaşilor, de boli şi chiar în urma actelor de canibalism, se menţionează în lucrarea ”Istorii pierdute”.
Soldatul numit guvernator peste El Dorado
Nebunia aurului a determinat autorităţile locale să numească în 1560 un simplu soldat, Pedro de Ursua, cu titlul de guvernator peste El Dorado şi Omagua, fiind trimis apoi într-o misiune sinucigaşă în interiorul teritoriului, unde a fost ucis de proprii oameni.
În 1580, Don Antonio de Berrio a venit la Bogota pentru a lua în posesie moştenirea lăsată de soţia unchiului său, nimeni altul decât Gonzalo de Quesada, unul dintre primii căutători ai El Dorado-ului. Acesta din urmă stipulase în testament că Berrio trebuie să cheltuiască o parte din moştenire pentru a descoperi ţinutul fabulos, menţionează Joel Levy în cartea sa.
Deşi avea peste 60 de ani, Berrio s-a lansat într-o serie de expediţii în zona dintre Bogota şi delta fluviului Orinoco(astăzi Venezuela şi Guatemala), unde a aflat despre un oraş numit Manoa, locuit de o populaţie venită din vest. Obsesia aurului l-a lovit şi pe Berrio, mai ales după ce a dat peste un spaniol care petrecuse mulţi ani din viaţă în pustietăţile din Lumea Nouă şi care pretindea că a locuit pentru o perioadă în Manoa.
Spaniolul susţinea nici mai mult, nici mai puţin că l-a întâlnit personal pe El Dorado şi după ce a petrecut mai multe luni în Manoa, a cerut să fie lăsat să se întoarcă la poporul lui. Băştinaşii l-au lăsat să plece, nu înainte de a-l încărca cu aur şi podoabe de preţ. O parte dintre ele i-ar fi fost furate pe drum de băştinaşi, dar păstrase suficiente bijuterii cât să ofere credibilitate poveştii sale, se precizează în lucrarea ”Istorii Pierdute”.
Poveştile incredible despre El Dorado au ajuns şi la urechile lui Sir Walter Raleigh, un important personaj din Anglia elizabetană. Raleigh fusese căpitan de piraţi, spion, soldat, scriitor, filozof şi chiar curtezan, căzând la un moment dat în dizgraţiile reginei după ce s-a căsătorit în secret cu una dintre doamnele de onoare ale acesteia.
Un pumn de aur
Raleigh spera să îşi recapete onoarea pierdută prin găsirea lui El Dorado, pe care intenţiona să îl convingă să devină vasalul reginei Angliei. Englezul a venit în caraibe în 1595, însoţit de câteva corăbii şi o mică armată. El l-a luat ostatic pe Berrio şi a început să caute furibund legendara comoară, dar nici el nu a reuşit să îi dea de urmă. Între timp, pe tronul Angliei a urcat James I, care l-a încarcerat pe Raleigh în Turnul Londrei timp de 13 ani. Berrio a profitat, continuându-şi căutările fabuloasei comori, însă a sfârşit prin a muri de epuizare în 1597, fără să îşi vadă visul îndeplinit, scrie Joel Levy în cartea sa.
Raleigh a fost eliberat în 1616, reluându-şi imediat expediţia în Guyana, însă nu a găsit nimic. Obsesia aurului i-a determinat pe soldaţii săi să atace o tabără spaniolă, ce l-a costat viaţa fiului său. După ce s-a întors în Anglia, a fost arestat, iar pentru că a încercat să pornească în secret un război cu spaniolii, a fost executat în 1618.
Nici până astăzi vreun explorator nu a reuşit să dea de urma legendarului oraş Manoa. În anul 1800, oamenii de ştiinţă Alexander von Hubolt şi Aime Bonpland au dovedit cu certitudine că nu a existat niciun oraş în zona cercetată de Raleigh. Chiar şi aşa, obsesia pentru El Dorado a continuat, iar în 1912 mai multe companii au golit în întregime lacul Guatavita, descoperind pe fundul lui nu mai mult decât un pumn de aur, se detaliază în lucrarea ”Istorii pierdute”.
Căutările legendarei comori nu s-au oprit, în ciuda dovezilor clare că aceasta este doar rezultatul unor fabulaţii. Un sâmbure de adevăr există totuşi, însă în ceea ce priveşte existenţa omului El Dorado, nu şi a comorii care a făcut mii de victime de-a lungul a peste 500 de ani.
În 1969, a fost descoperit lângă Bogota un artifact aurit, datând din epoca precolumbiană. Acesta are forma unei plute, pe care sunt aşezaţi nobili şi preoţi, ce înconjoară un rege îmbrăcat somptuos. Cel mai probabil piesa descrie un ceremonial de jertfă, iar acesta este cunoscută ca Balsa Muisca. Aventurierii obsedaţi de aur au luat această descoperire ca pe o nouă dovadă că El Dorado a existat, iar căutările legendarei comori vor continua cel mai probabil şi în viitor, concluzionează Joel Levy în cartea sa.
Se încarcă comentariile...
