Cum a murit transportul de persoane de pe Dunăre: 1.000 de kilometri de fluviu în România cu zero pasageri în ultimii 20 de ani

Nava de pasageri Moldova pe Dunăre, acum aproape trei decenii FOTO AGOM

În toate porturile dunărene ale României (cu excepţia zonei Deltei) nu mai există, de mai bine de două decenii, nicio cursă de pasageri pe apă. Până şi navele de croazieră străine (Germania, Ungaria, Austria) opresc pe teritoriul nostru doar când au urgenţe medicale. În rest, ocolesc oraşele româneşti ca şi cum s-ar teme de epidemii.

1.075 de kilometri. Aceasta este lungimea Dunării pe teritoriul sau la graniţa României. În teorie, fluviul este o binecuvântare pentru români, din cel puţin două puncte de vedere: economic şi turistic.

Practic, pe latura economică, avem la dispoziţie o adevărată autostradă de apă, pe care nu trebuie să repari niciodată şi care înseamnă costuri de transport al mărfurilor de doar 30% din cel al transportului rutier. Turismul este un al doilea aspect important, fie şi dacă ţinem cont că în Austria şi Germania (care deţin împreună mai puţin curs al Dunării decât România), se raportează anual, doar din cursele de pasageri pe Dunăre, venituri de peste 120 de milioane de euro.

În România, lucrurile stau însă destul de prost în ceea ce priveşte valorificarea fluviului. Dacă în zona de mărfuri lucrurile stau cât de cât rezonabil (deşi şi aici, conform asociaţiei armatorilor români, volumul anual transportat a scăzut cu 58% în 2018 faţă de 1991), în privinţa curselor de persoane situaţia este dramatică: practic, în ultimele două decenii, pe 1.000 de kilometri de fluviu – de la Baziaş la Isaccea – n-a mai circulat nicio navă de pasageri.

Excepţie fac doar navele de croazieră ungureşti, germane şi austrice, care fac drumul către Delta Dunării cu o frecvenţă destul de ridicată. Însă acestea nu opresc în porturile româneşti decât pentru vreo urgenţă medicală sau dacă apare vreo problemă tehnică la navă.

„Ultima dată când a oprit o navă de pasageri la Galaţi a fost când a murit cineva la bord”, mărturisea nonşalant, în vara lui 2018, Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului.

Există cerere?

Motivele dispariţiei curselor de pasageri de pe Dunărea românească sunt multiple. Unul ar fi acela că transportul pe apă este lent. De la Galaţi la Brăila faci, cu o navă de pasageri, între 40 şi 50 de minute. Cu maşina, durează 10-15 minute. În teorie, n-ar exista, drept urmare, cerere.

Realitatea, însă, arată altceva. În 2018, de Ziua Marinei, autorităţile de la Galaţi au închiriat trei nave de pasageri (două dintre acestea fiind vase istorice, aflate în excelentă stare de conservare). Surprinzător, mii de oameni s-au înscris la minicroazierele pe fluviu, iar navele nu au făcut faţă cererilor. Mai puţin de jumătate dintre cei înscrişi au avut parte de o plimbare pe Dunăre, ceea ce arată că există cerere. Chiar una mare.

Acest aspect este confirmat şi de Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, în urma sondării opiniei publice. Gălăţenii sunt de părere că fie şi numai reintroducerea curselor de pasageri Galaţi-Brăila ar fi un real succes. Dar cine să facă asta?

Ar fi bun, dacă...

Amintita asociaţiei neguvernamentală a făcut un intens schimb de adrese cu muncipalităţile din Galaţi, prilej cu care a aflat că nici primăriile celor două mari oraşe, nici consiliile judeţene, nu-şi pot asuma asigurarea unor curse regulate de pasageri.

Motivul este unul simplu: acest lucru ar presupune investiţii mari, greu de amortiza şi posibil sancţionabile de către Curtea de Conturi. Pare logic. În acelaşi timp, însă, muncipalitatea din Timişoara asigură curse de pasageri pe râul Bega. Acestea sunt considerate mijloace de transport în comun, iar Curtea de Conturi n-a avut nicio obiecţie. Culmea este că vaporaşele ce circulă pe Bega sunt fabricate la Galaţi.

Nave de pasageri pe Bega, la Timişoara FOTO Adevărul

Interesant este că la CJ Brăila există chiar şi o navă de pasageri: Ovidiu 1. A fost construită în 1983 (pentru fostul liceu de marină), iar din 2004 este a CJ, care a investit 200.000 de euro în modernizări şi cheltuie aproape 5.000 de euro pe lună pentru întreţinerea ei. Însă o face cam degeaba, căci deşi arată bine şi poate ducea până la 100 de pasageri, este folosită de cel mult 2-3 ori pe an.

Se închiriază doar cu ora, la 708 lei/oră, ceea ce înseamnă că, una peste alta, costul unei curse Galaţi-Brăila şi retur, ar fi undeva între 1.200 şi 1.500 de lei. Chiar şi folosită la o capacitate de numai 50%, rezultă că o astfel de cursă (dus-întors) ar costa circa 25-30 de lei de pasager, ceea nu este deloc mult, având în vedere că, timp de aproape două ore, poţi admira fluviul în toată splendoarea lui.

Citește și: Cât costă întreţinerea terminalului plutitor pentru pasageri construit la Galaţi cu 1 milion de euro. Zace nefolosit încă de la inaugurarea cu fast din 2011

La Galaţi şi Brăila ar mai fi disponibile, la o adică, şi navele istorice „Tudor Vladimirescu” şi „Borcea”. Ambele au peste un secol vechime, sunt printre foarte puţinele nave cu zbaturi care mai funcţionează în toată lumea, însă stau la ancoră. Ruginesc în van, generând costuri.

Nici companiile private nu se declară interesate într-o astfel de activitate, argumentând că activitatea presupune o investiţie mare, dublată de prea multe autorizări şi birocraţie, deci că nu ar fi rentabilă.

Statul român şi terminalele fantomă

Teoretic, statul român sprijină transportul de pasageri pe Dunăre. De la Isaccea către vărsarea în Marea Neagră, cursele de persoane sunt subvenţionate, pe principul că fluviul este singura cale de acces în zonă.

De la Isaccea în amonte, însă, transportul pe apă nu mai există, practic. Asta nu îneamnă, însă, că statul nu a investit în asta. La Galaţi, spre exemplu, a fost inaugurat, în 2011, un terminal plutitor de pasageri care să asigure toate condiţiile cerute de Schengen. A costat 1 milion de euro şi zace nefolosit. Opresc acolo câteva curse pe an (nave străine de croazieră), fie din motive medicale, fie pentru că de la Galaţi se ajunge cel mai lesne la celebrul sat folcloric Văleni, din Republica Moldova.

Terminalul de 1 milion de euro de la Galaţi FOTO C Crangan

Întreţinerea terminalului costă circa 20.000 de euro pe lună (deci cam 2 milioane de euro de la inaugurare încoace), iar astfel de construcţii s-au ridicat şi la Giurgiu, Brăila, Tulcea, Hârşova şi Sulina. A fost condiţie pentru intrarea României în spaţiul Schengen, dar am rămas doar cu condiţia îndeplinită, nu şi cu aderarea.

Măcar să trăim din amintiri...

În lipsa unui sprijin de la autorităţi, locuitorii şi societatea civilă din Galaţi nu pot decât să se „hrănească” cu nostalgii.

Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, în parteneriat marinarii.ro, cu sprijinul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi, organizeaza în perioada 29 martie -28 aprilie 2019 o expoziţie de cartofilie şi fotografie intitulată ,,Pasagerele de odinioară”.

Citește și: FOTO Cum reuşeşte un sat uimitor din Basarabia să „fure“ în masă turiştii străini veniţi în Moldova românească

Vor fi expuse 85 de ilustrate (cărţi poştale şi fotografii) din colecţiile personale ale lui Ilie Negrea, George Milea, Valiza cu fotografii (fotograf Mihai Blăjuţ), Mioara Slabu, Aurel Sibiceanu, marinarii.ro (Cristian Gregoretti şi Cristian Munteanu) şi site-uri internet.

Vernisajul va avea loc în data de 29 martie 2019 la ora 11.00 la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, fiind organizată şi o dezbatere în legătură cu istoria pasagerelor, fiind considerată, după cum spun organizatorii „şi o activitate de susţinere a reintroducerii navelor de pasageri, ce ar asigura conectivitatea Galaţiului cu celelalte oraşe riverane Dunării”. Decât nimic...