Cum îşi bate joc România de rezervaţia naturală unică în Europa. Fosile de 1,8 milioane de ani ajunse nisip pentru construcţii
0Aria protejată se află în imediată apropiere de oraşul Tecuci (judeţul Galaţi) şi este complet abandonată. Locul nu este marcat în niciun fel, este plin de gunoaie şi este la îndemâna celor care sapă după nisip pentru construcţii. Aici s-a descoperit singurul schelet întreg de mamut de pe teritoriul României.
La câţiva kilometri de centrul oraşului Tecuci, către răsărit, pe dealul cu aspect de dună ce separă aşezarea urbană de comuna Matca, se află un loc unic în România: Rezervaţia Fosiliferă Rateş.
Numele locului vine de la apa curgătoare Rateş (în fapt un fel de braţ al râului Bârlad), însă foarte puţină lume ştie despre ce-i vorba, căci „vedeta” zonei este imensa groapă de gunoi în care se adună deşeuri din cel puţin şase judeţe ale Moldovei.
Locul trezeşte oricărui trecător, de altfel, un sentiment ciudat. Este un amestec bizar bălării cât omul, cu iz înţepător, şi de terenuri agricole lucrate impecabil, de negustori de legume şi de căruţe ale scormonitorilor prin gunoi. Contextul este întregit cumva de permanenta vânzoleală a camioanelor cu gunoi şi de turmele de vite care se căznesc, la propriu, să pască iarba săracă, aspră şi nisipoasă, de pe valea Rateşului.
În tot acest peisaj, este greu să găseşti pe cineva care să-ţi povestească despre Rezervaţia Fosiliferă Rateş. Nici măcar locuitorii din Cernicari, cartierul cu caracteristici de cătun al Tecuciului, nu ştiu prea multe, căci s-a scurs prea mult timp de când profesorii veniţi de la Galaţi a dat ocol locului şi l-au scormonit în lung şi în lat.
Şi totuşi, acolo, în coasta satului lor, se află, neştiut, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Europa. Sub copitele vacilor, la circa 6-10 metri adâncime, zac, de-a valma, mii de fragmente fosilizate de animale.
Sunt vechi de circa 1,8 milioane de ani şi sunt adevărate comori. Însă, pentru localnici, ca şi pentru autorităţile statului român, toate acestea nu fac nici cât o ceapă degerată.
Şi nu ne poate contrazice nimeni că nu-i aşa, căci zona sitului arată deplorabil: bălării, gunoi, excavaţii făcute ilegal pentru a scoate nisipul necesar să astâmpere „foamea” sutelor de şantiere de contrucţie din vecinătate.
În căutarea custodelui pierdut
Fiind vorba de o arie protejată prin lege (a fost desemnată rezervaţie naturală prin Legea nr. 5 din 2000) ne-am fi aşteptat ca la Rateş să existe un custode şi măcar nişte marcaje adecvate, dacă nu cumva o hartă mare, explicaţii ştiinţifice, ba chiar un punct de informare.
Vedere dinspre apa Rateş a versantului fosilifer de lângă Cernicari FOTO C Crângan
Ei bine, nimic din toate acestea nu există. Doar un câmp puternic îmburuienat şi un mal abrupt de unde în mod cert se extrage nisip. Asta deşi o astfel de activitate este strict interzisă acolo.
La fel de complicat ne-a fost să aflăm cine gestionează rezervaţia. Primăria de la Tecuci, pe teritoriu administrativ al căreia se află aria protejată, s-a rezumat la tăcere, nederanjându-se să răspundă la adresa formulată de cotidianul „Adevărul”. La rândul lor, Muzeul de Istorie a negat vreo responsabilitatea, la fel ca mai toate instituţiile din judeţ.
Responsabilitatea am dibuit-o într-un final, după zile de căutări, la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi. Amintita instituţi recunoaşte că este singurul responsabild e aria protejată, dar ne dă asigurări că totul este sub control, chiar dacă toate sesiunile pentru găsirea unui custode au eşuat una după alta în ultimii ani.
„Starea de conservare a obiectivelor de conservare din cadrul Rezervaţiei naturale Locul Fosilifer Rateş, nu a suferit modificări. Nu au fost făcute în ultimii ani săpături, cercetări ştiinţifice care să ateste prezenţa aspectelor importante sub aspect palentologic care face obiectul protecţiei”, ne-a transmis APM Galaţi sub semnătura directoarei Carmen Sandu.
Dincolo de exprimarea alambicată răzbate un mesaj simplu: AMP nu a autorizat nicio săpătură la Rateş, deci orice eventuală excavaţie este ilegală, iar orice distrugere nu este imputabilă administratorului legal al ariei protejate. Căci, ca să fie clar, distrugeri există în zona sitului, mai ales că nu există niciun fel de pază, mizându-se pe faptul că fosilele ar fi la peste 10 metri adâncime.
Dovada că şi acum se mai sapă pentru nisip în aria protejată FOTO C Crângan
În teorie. În practică, însă, aria protejată este delimitată de un mal abrupt în care se sapă la mai mult de zece metri adâncime.
Singur schelet întreg de mamut din România s-a găsit la Rateş
Evident, la Rateş nu sunt zăcăminte de petrol sau de diamante. Doar nişte oase vechi, pietrificate - cum ar spune profanii. Totuşi, aceste relicve de animale, vechi de circa 1,8 milioane de ani, fac din aria de 1,5 hectare un loc special, care are câteva caracteristici unice în Europa.
Fosilele de la Rateş aparţin perioadei Cuaternarului, respectiv celor două diviziuni ale acestei ere: Pleistocen şi Holocen. În această perioadă se incheie evoluţia de sedimentare a Platformei Scitice, prin alternanţa de pietrişuri, argile şi nisipuri.
„Pe câmpurile înalte, se depun depozite groase de loess în condiţii eoliene, materialul provenind, probabil, din depozitele glaciare din Carpaţi. Format pe stiva de sedimente preholocene (luturi loessoide, nisipuri, marne, pietrişuri) relieful Tecuciului este foarte tânăr, de 8.000 – 10.000 de ani. Flora şi fauna Cuaternarului sunt oarecum asemănătoare celei de astăzi. Datorită glaciaţiunilor, flora alternează între elemente de tundră şi păduri dominate de elemente arctoterţiare, această pendulare s-a făcut de la nord spre sud în funcţie de oscilaţiile climatice”, scrie despre zonă profesorul Ovidiu Vrabie.
Trebuie amintit ca în această rezervaţie a fost descoperit singurul schelet complet de mamut de la noi din ţară, iar în colecţia Muzeului de Tecuci se află 814 piese, întro colecţie înregistrată de Academia Română, incluzînd moluşte şi fragmente de schelete de mamifere precum: elefantul sudic, mamutul, rinocerul lânos, cerbul gigant şi zimbrul.
Dintre aceste piese se remarcă: o măsea de mamut (Elephas Primigenius), molari de Dinotherium Gigantisimum şi un craniu de bour (Bos primigenius). În marea lor majoritate, aceste fragmente au fost recuperate de la muncitorii ce lucrau la cariera de prundiş şi nisip, în timpul cercetărilor făcute de C. Solomon şi Mihail Dimitriu.
Fragment de colţ de mamut descoperit la Rateş. FOTO colecţia muzeului din Tecuci
Din păcate, zona n-a fost niciodată suficient studiată
Deşi are poposul titlu de rezervaţia naturală, Locul fosilifer Rateş (ca de altfel din toată zona Tecuciului) n-a făcut niciodată obiectul unei cercetări arheologice sistematice, majoritatea descoperirilor fiind întâmplătoare şi accidentale, sau rezultate în urma lucrărilor edilitare desfăşurate în localitate.
Referinţele de specialitate sunt, ca urmare, reduse. Leonida Apostol si Dumitru Vicoveanu în „Studiul elefantidelor, rinocerilor şi bovidelor din depozitele cuaternale ale Bîrladului inferior existente în Muzeul Tecuci, Jud. Galaţi” ne relevă faptul că in Tecuci era foarte răspândit „Mammuthus primigenius” dintre elefanţi şi „Bison priscus” dintre bovide.
Fragment de os de bour găsit la Rateş FOTO colecţia muzeului din Tecuci.
Este interesant de ştiut că astfel de descoperiri s-au făcut în zona Tecuciului încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Potrivit site-ului Tecuci.eu, printr-o scrisoare din septembrie 1840, logofătul Costache Conache, îl înştiinţa pe Veniamin, Mitropolitul Moldovei, că făcând săpături ,,într-un pustiu sec şi lipsit cu totul de apă’’ , a descoperit ,, împetrite aceste fălci cu ginginele, cu dinţi măsele, şi cu rădăcinele lor, şi cu osul fălcii împietrite , precum le veţi videa”, şi îl roagă pe mitropolit să cerceteze oasele pentru a afla ,,din ce dobitoc au putut fi”, şi să fie depuse la cabinetul rarităţilor.
În scrisoare nu se spune locul descoperiri, se ştie doar că ea a fost trimisă de la Tecuci, prin paharnicul Vârlănescu, dar bănuiesc că aceste resturi osteologice au fost descoperite pe moşia de la Ţigăneşti, a logofătului C. Conache.
Trebuie menţionată şi descoperirea resturilor de „Dinotherium gigantum” şi de„Dinotherium gigantissimum”, la Găiceana, în anul 1884. În acea vreme localitatea făcea parte din ţinutul Tecuci, şi acolo îşi avea moşia D.A. Sturdza, care va prezenta la Academia Romană, în 16 noiembrie 1884, comunicarea „Oase petrificate găsite la Găiceana”.
De la trecutul curios la prezentul păgubos
Fără îndoială, prezenţa unui astfel de sit ar fi o adevărată mană cerească în localităţile din Europa de Vest. Dincolo de aspectul ştiinţific (care poate aduce notorietate oricărei aşezări) este de discutat şi aspectul turistic, complet neglijat de autorităţile române.
Cum spuneam, nu există niciun fel de amenajare sau măcar un banal indicator către aria protejată, chiar dacă, aşa cum arătam mai înainte, locul a stârnit la maximum curiozitatea generaţiile trecute.
De fapt, singura formă de „protecţie” de acolo pare să fie, acum, doar păstrarea sitului departe de ochii publicului. Din păcate, strategia a dat „roade”. După cum consemnează profesorul Ovidiu Vrabie, „De acolo s-a curăţat tot (N.R: în sensul că s-a distrus ceea ce era de distrus)... Dacă de această rezervaţie nu am ştiut să o protejăm şi să avem grijă de ea, măcar pe viitor să avem grijă de bunurile de patrimoniu care au mai rămas acestui oraş”.
Se încarcă comentariile...
