Cum au dat peste cap tahografele doi şoferi ca să altereze datele. Amenzi usturătoare aplicate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR-ul în care şoferul montase un magnet pentru a altera datele din tahograf FOTO IPJ Galaţi
TIR-ul în care şoferul montase un magnet pentru a altera datele din tahograf FOTO IPJ Galaţi

Conducătorii auto au montat dispozitive ilegale pe tahografele instalate la bordul autovehiculelor pe care le conduceau pentru a altera informaţiile conţinute în raportul imprimat al echipamentelor.

În perioada 8–14 februarie, poliţiştii rutieri gălăţeni efectuează verificări în trafic, în cadrul acţiunii ”TRUCK & BUS”, având la bază Planul de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa.

Cu această ocazie, pe 9 februarie, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au oprit în trafic, pe D.N. 26, o autoutilitară ce efectua transport public de mărfuri, la volanul acesteia fiind identificat un bărbat, de 41 de ani.

”În urma verificărilor autovehiculului, poliţiştii au constatat că, pe impulsorul cutiei de viteze, era montat un dispozitiv ilegal (magnet), acesta intervenind asupra aparatului tahograf şi provocând alterarea datelor şi informaţiilor existente în raportul imprimat, pentru ziua în curs”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

sofer tahograf Galati 3

Unul din magneţii descoperiţi de poliţişti într-unul din autovehicule FOTO IPJ Galaţi

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 10.000 de lei, pentru intervenţia asupra echipamentului/aparaturii de înregistrare, astfel încât aceasta să poată conduce la alterarea datelor înregistrate şi/sau a informaţiilor conţinute în raportul imprimat al echipamentului/aparaturii de înregistrare, faptă prevăzută de art. 8 din Ordonanţa 37/2007.

sofer tahograf Galati 2

Pentru aceeaşi faptă a fost sancţionat şi un bărbat, de 35 de ani, din comuna Pechea, identificat de poliţiştii Biroului Rutier Galaţi, pe 10 februarie, la volanul unui ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, circulând pe strada Alexandru Moruzzi, din municipiul Galaţi. Poliţiştii i-au aplicat şoferului o amendă contravenţională în cuantum de 9 000 de lei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un şofer român de TIR a primit amenzi de peste 60.000 de euro în Danemarca. A încălcat legea de două ori, în două zile

Zeci de sancţiuni, aplicate transportatorilor pentru abateri în trafic

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite