Corepetitorul, profesorul de pian ai cărui elevi iau premiu după premiu: „Eram consideraţi personal necalificat, ca femeile de serviciu“

Emil Răileanu (37 de ani) este corepetitor şi profesor de pian la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi. Profesia de corepetitor este una relativ recent recunoscută în România, deşi ea este esenţială pentru elevii care participă la olimpiadele de muzică. Dascălul a câştigat până acum nenumărate premii I şi II alături de elevii pe care îi acompaniază la olimpiade.

Emil Răileanu, profesor de pian la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi, a devenit pasionat de muzică de mic copil, de când a auzit un pian la parterul unui bloc. ”Bunica mea a bătut la uşa acelei persoane într-o zi şi ulterior m-a învăţat notele şi primele cântece”, ne povesteşte Emil cum a făcut primii paşi spre pian.

Încă din clasa I a fost dat la ceea ce se numea pe vremuri grupele de arte, pentru că autorităţile comuniste desfiinţaseră Liceul de Arte din Galaţi. După 90”, liceul a fost reînfiinţat, iar tânărul a urmat gimnaziul pe băncile şcolii unde ulterior avea să devină profesor. Ultimii doi ani de liceu i-a făcut la Cluj, unde a şi absolvit liceul ”Sigismund Toduţă”.

Şi-a urmat profesoara de pian la Cluj, dar a lucrat la acest instrument cu un alt dascăl, Noveanu Monica, căreia îi datorează tot ceea ce este astăzi. A absolvit ulterior Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, dar a decis să revină la Galaţi în 2005 ca profesor de pian la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin”.

În cei 12 ani de când activează a scos mai mulţi olimpici la un instrument la care competiţia este acerbă. Pianul necesită pe lângă talent, ureche muzicală intuiţie, şi foarte multă muncă încă din clasa I peste ceea ce face în mod normal un elev obişnuit.  Emil crede că şi familia joacă un rol important în ceea ce va deveni un astfel de copil, dar şi mediul în care el creşte.

”Un copil talentat are nevoie şi de rigoare pentru a reuşi să facă performanţă, dar familia trebuie să aibă un anumit nivel intelectual pentru că ce facem noi se adresează intelectului. Dacă ceva lipseşte acolo, peste un anumit nivel nu se poate trece. Unii părinţi mai spun <<mai bine faci muzică populară>>, iar cei care au fete cred că ar face mai bine să se mărite, nu să cânte la pian. Mai există şi astfel de mentalităţi”, explică dascălul.

Tehnica autocontrolului mişcărilor şi a gândirii

Profesorul de pian a punctat de nenumărate ori  la Olimpiada de Interpretare Muzicală cu elevii pe care i-a pregătit la clasă, dar şi cu cei pe care i-a acompaniat la pian ca corepetitor. Această profesie este mai puţin cunoscută, iar ea a fost recunoscută relativ recent în România, deşi fără corepetitor elevii care cântă la multe instrumente muzicale nu ar putea repeta deloc, iar de participarea la olimpiade nici nu poate fi vorba.

Practic, un corepetitor acompaniază la pian un elev care exersează la un instrument muzical, cum ar fi violoncelul, vioara, flautul sau clarinetul, iar apoi face acelaşi lucru la olimpiadă. De calitatea acompanierii depinde şi prestaţia elevului la olimpiadă, pentru că el nu poate cânta fără corepetitor. ”Cei care cântă la aceste instrumente nu pot cânta singuri, pentru că sunt lucrări scrise pentru orchestră. Corepetitorul înlocuieşte practic orchestra şi el are o contribuţie în dezvoltarea elevului.

 Dascălul este un pianist extrem de talentat FOTO Emil Răileanu

Până în 2007, corepetitorii erau consideraţi personal necalificat, asemeni femeilor de serviciu”, ne explică Emil. Ca corepetitor, dascălul a câştigat de-a lungul celor 12 ani de când este la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi mai multe olimpiade decât îşi poate aminti.

Profesorul de pian are o tehnică aparte pentru a face performanţă cu copiii care studiază la clasa sa. De pildă, elevilor care sunt mai liniştiţi ca temperament le dă să cânte piese mai alerte pentru a le dezvolta latura care le lipseşte, iar celor care sunt prea zvăpăiaţi le propune să cânte la pian piese mai lente pentru le calma pornirile. Dascălul le induce permanent autocontrolul atât al mişcării, cât şi al gândirii.

Merge pe modelul german: Niciun copil fără cultură muzicală

Emil este ca un părinte pentru elevii săi, ţinând cont că lucrează individual cu fiecare dintre ei, dar şi pentru că îi învaţă efectiv să fie oameni. Profesorul de pian din Galaţi s-a inspirat după modelul german, unde fiecare elev are educaţie muzicală şi învaţă să cânte la un instrument, aşa cum se întâmplă în România la un liceu de specialitate.

La maturitate, acei copii ajung manageri, şefi de bancă sau antreprenori şi înfiinţează trupe sau orchestre de amatori, chiar dacă ei sunt persoane importante. Orgoliul nu are loc aici, ci doar pasiunea pentru muzică şi tot ceea ce aduce ea bun: inspiraţie, creativitate, autocontrol, un grad mai mare de conştientizare a realităţii şi un respect mai mare faţă de oameni. În momentul de faţă, cel mai important om din compania Bosh, care se ocupă de partea de creativitate, este un violoncelist.

”O dată pe săptămână el se întâlneşte cu colegii săi din orchestra de cameră şi cântă muzică clasică. Chiar şi când se duce în Japonia sau în Finlanda, îşi ia violoncelul cu el şi studiază în fiecare seară pentru că asta face de când era copil, deşi el acum face cu totul altceva. Ce vreau să spun este că, în Germania, oamenii care sunt cei mai importanţi în societate au cultură muzicală, ceea ce spune ceva. Un astfel de sistem trebuie implementat şi la noi”, crede profesorul de pian.

Problema actuală a învăţământului românesc este faptul că fiecare doreşte să schimbe ceva , să îşi lase amprenta cum se spune, deşi de multe ori se face schimbare doar de dragul schimbării. La liceele de artă există o mare problemă cu dotările, ceea ce face ca multe instituţii de învăţământ să funcţioneze în regim de avarie. De pildă, pianul la care exersează zilnic copiii de la clasa lui Emil Răileanu are o vechime de 40-50 de ani, iar acordajul se face pe banii dascălului de către o persoană care se mai pricepe, pentru că liceul nu are un specialist angajat pentru aşa ceva.