Cele mai bizare băuturi din lume. Combinaţiile care par imposibile pentru europeni sunt adulate de asiatici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea europenilor consideră bizare băuturile tradiţionale asiatice FOTO roadcompass.com
Majoritatea europenilor consideră bizare băuturile tradiţionale asiatice FOTO roadcompass.com

Cei mai mari consumatori de băuturi ciudate, cu gusturi sau ingrediente bizare sunt, de departe, asiaticii. Combinaţiile de arome par aproape imposibile, iar unele ingrediente întorc stomacul pe dos celor mai mulţi dintre oamenii obişnuiţi.

Atunci când vine vorba de băuturi, gusturile oamenilor sunt cât se poate de împărţite. Unii nu beau alcool deloc, iar cei care consumă băuturi alcoolice pot oscila între unele slab alcoolizate, precum berea sau cocteilurile, şi distilate cu concentraţii alcoolice „monstruoase”, de până 70-80 de grade tărie.

Există însă şi oameni care preferă să bea lucruri speciale, din zona bizarului, care pentru majoritatea omenirii sunt de neînchipuit ca fiind compatibile cu gâtlejul.

În cele ce urmează vă vom prezenta câteva dintre cele mai ciudate băuturi din lume. Aşa cum probabil v-aţi imaginat, toate provin din Asia, iar în zonele lor de origine sunt considerate adevărate delicatese.

Suc carbogazos din ciuperci

Dacă aţi comandat vreodată mâncare de la un restaurant chinezesc, ştiţi ce sunt urechile de lemn: nişte ciuperci din Asia, de altfel foarte delicioase în combinaţie cu tăiţei şi carne de porc la wok. Chinezii s-au întrecut pe ei, însă, şi au creat un suc gazos din extract de urechi de lemn, care se pare că face furori în marile oraşe ale Asiei.

Are o aromă pregnantă de ciuperci şi este dulce şi acidulat. Deşi este foarte apreciat de chinezi, în Europa a fost un eşec total în privinţa vânzărilor. „Are gust de vomă”, l-a descris scurt cunoscutul maestru culinar Jamie Oliver.

Pepsi cu iaurt

Cunoscut pe piaţă sub numele de Pepsi White, băutura cu aromă bizară a fost lansată în Japonia de Crăciunul anului 2014. Dacă vă întrebaţi de ce ar scoate cineva pe piaţă suc pe bază de cola şi iaurt, să ştiţi că în acelaşi an, dar în sezonul de vară, compania a lansat şi sucul cu aromă de castravete îngheţat.

Surprinzător, japonezii au apreciat foarte mult combinaţia, însă în restul lumii vânzările au fost minore, semn că sucul potrivit trebui dus la poporul potrivit.

Suc de usturoi

Tot în Asia, dar în Coreea de Sud s-a lansat în urmă cu patru ani o altă băutură ciudată rău: suc cu aromă de usturoi. Cunoscută sub numele de „Tamla Village’s Maneul Saem”, băutura pare potrivită mai degrabă pentru farse, pentru gătit sau pentru cei care cred că usturoiul alungă vampirii. Există şi o varianta cu ceapă, care însă nu s-a dovedit aşa de populară precum cea cu usturoi.

Poate că sucul cu usturoi ar avea succes şi în România, dacă ţinem cont de superstiţiile de Sfântul Andrei. Despre acest suc a făcut o remarcă interesantă cunoscutul bucătar Antony Bourdain: „L-am folost la gătit sosuri de inspiraţie asiatică. Chiar e bun pentreu asta, însă trebuie să fii puţin defect ca să-l bei ca suc”.

Suc de varză murată cu peşte

Următoarea băutură ciudată este o combinaţia absolt imposibilă de arome, căci de când lumea peştele nu prea s-a „pupat” în farfurie cu varza murată. A apărut, deloc surprinzător, în Coreea de Sud  şi are ca punct de plecare pasiunea nebună a localnicilor pentru kimchi (un amestec fermentat în plin soare de varză, legume, creveţi, scoici, peşte, asemănător murăturilor noastre).

Sucul este foarte bine vândut în Coreea, dar şi în alte state asitice şi ar putea avea succes şi la noi dacă ar fi prezentat ca leac pentru mahmureală. Una peste alta, Jamie Olivier l-a descris plastic: „Bleah!”.

Suc de ţipar electric

Cunoscută sub numele de Unagi Nobori, sucul carbonatat de ţipar conţine extract de oase şi cap de ţipar şi, potrivit reclamelor făcute de producătorul japonez, este destinat bărbaţilor care suferă vara de pe urma căldurii.

Cei care l-au gustat spun că are un gust pregnant de peşte, cu accente de resturi de baterie electrică, dar şi uşoare note de lămâie. Succesul lui este destul de limitat chiar şi în Japonia, semn că omenirea încă nu-i destul de pregătită pentru o astfel de delicatesă.

Suc din scuipat de rândunică

Pornind de la supa din scuipat de rândunică (care, apropo, este un desert, dat fiind că se face foarte dulce), chinezii au decis că merită să facă şi un astfel de suc, la doză din aluminiu, cu care să cucerească lumea.

În esenţă sucul şi supa se fac din cuibul unor rândunici care-şi fac adăpostul, în peşteri întunecate, din propriul scuipat întărit (capătă consistenţa unui cauciuc foarte moale). Prin fierbere, cuibul devine gelatinos, apoi se dizolvă complet în apă, care capătă un aspect bălos.

Este de prisos să mai spunem că supa şi sucul din salivă de rândunică sunt teribil de scumpe, o porţie/doză costând echivalentul a 20 de kilograme de carne de porc de cea mai bună calitate.

Vin cu pui de şoareci

În esenţă băutura este un vin din orez (băutură tradiţională în toată Asia) în care sunt puşi la macerat pui de şoareci de numai o zi. Aspectul preparatului este cumplit, însă chinezii şi coreeni îl adoră. Mai mult decât atât, se presupune că vinul cu pui de şoareci vindecă o mulţime de boli cronice grave.

Singura vedetă din zona culinară care l-a consumat este Andrew Zimmern (realizatorul unei foarte apreciate emisiuni de gen pe Travel Chanel), care s-a arătat încântat de gust: „Dacă închizi ochii când îl bei, vei avea o revelaţie”.

Vă mai recomandăm şi:

Cum explică etnologii obiceiurile bizare de la nunţile românilor. Originea tradiţiei incendierii rochiei miresei

Cele mai scârboase mâncăruri din lume. Multe dintre ele sunt interzise în majoritatea restaurantelor

Top 5 cele mai trăznite idei care i-au făcut pe oameni milionari. „Dacă scoateţi piatra din cutie şi pare agitată, atunci plasaţi-o pe un ziar“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite