Cel mai mare iarmaroc din sudul Moldovei, doar pentru vaccinaţi sau testaţi. Localnicii: „E strigător la cer! La supermarket de ce nu se cere aşa ceva?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregătiri pentru deschiderea Iarmarocului Moldovenesc, sursa: Munikipiul Tecuci/Facebook
Pregătiri pentru deschiderea Iarmarocului Moldovenesc, sursa: Munikipiul Tecuci/Facebook

Iarmarocul Moldovenesc de la Tecuci, tradiţionalul bâlci de Sfânta Maria (ţinut în perioada 11-15 august), va fi accesibil doar persoanelor vaccinate sau testate. Restricţiile dure i-au revoltat pe localnici, iar mulţi dintre ei spun că preferă să nu mai meargă deloc.

Tradiţionalul „Iarmaroc Moldovenesc” de la Tecuci se va ţine anul acesta, însă în condiţii de pandemie. Asta înseamnă că accesul este permis doar celor care sunt vaccinaţi anti-COVID, celor care prezintă un test PCR, antigen sau celor care au dovadă că au trecut recent prin boală. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmeriei Galaţi. 

„Ţi se va permite accesul doar dacă eşti vaccinat împotriva SARS-CoV2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori dacă prezinţi un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ, certificat, al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 ore, ori dacă te afli în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS CoV-2. Verificarea dovezilor medicale prezentate va fi efectuată prin grija organizatorului. Minorii sunt exceptaţi de la prezentarea dovezilor medicale”, a transmis Jandarmeria Galaţi.

De asemenea, la intrarea în interiorul bâlciului se măsoară temperatura şi trebuie respectată distanţa de 1,5 m. Masca este obligatorie, transmit autorităţile. 

„La accesul în incinta iarmarocului, ţi se va efectua măsurarea temperaturii prin termometru non-contact şi se va efectua triajului observaţional. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) şi nici a celor a căror temperatură corporală înregistrată depăşeşte 37,3°C”, au adăugat jandarmii. 

Restricţiile strică distracţia localnicilor 

Cum era de aşteptat, restricţiile au stârnit reacţii contradictorii printre localnici, mulţi dintre ei declarându-se nemulţumiţi că li se cere dovada vaccinului sau teste antigen. Ba chiar, unii oameni au anunţat pe reţelele de socializare că nu se vor mai duce deloc la iarmaroc. 

„Este bătaie de joc, ar trebui ca lumea să nu se ducă deloc. Să vedem profitul cui va fi?...Vă rugăm frumos, faceţi apel la domnul primar să lase lumea liberă. În alte părţi nu se mai ţine cont. (...)Vă dati seama pe căldura asta... murim cu masca pe gură, totuşi sunt şi copii care vor la bâlci”.

„E strigător la cer! La supermarket de ce nu se cere aşa ceva?”

Este în aer liber, nu înţeleg de ce trebuie vaccin. Când te duci la supermarket nu îţi mai trebuie vaccin. Ruşine să vă fie! (...). La mare nu s-a cerut aşa ceva, acolo se înghesuie lumea ca sardinele”, sunt doar câteva dintre opiniile scrise pe reţelele de socializare de către localnici. 

În ciuda nemulţumirilor localnicilor, jandarmii insistă că măsurile anti COVID trebuie respectate cu stricteţe la iarmaroc. 

„Dacă vrei să participi la Iarmarocul Moldovenesc, organizat între 11 şi 15 august în municipiul Tecuci, trebuie să ştii că peste 140  de jandarmi şi poliţişti vor veghea pe durata celor cinci zile la respectarea legii şi a măsurilor de protecţie epidemiologică, cât şi la gestionarea afluxului de persoane”,  a ţinut să precizeze Jandarmeria Galaţi. 

Iarmarocul Moldovenesc de la Tecuci are loc în perioada 10-15 august. Este o sărbătoare câmpenească care atrage, anual, atrage zeci de mii de vizitatori din municipiul Tecuci şi comunele limitrofe. Organizatorii pun la dispoziţia vizitatorilor un parc de distracţii, tarabe cu grătare, mici, dar şi tarabe cu pielărie, produse de artizanat, olărit, obiecte din lemn, aduse de comercianţi din toate colţurile ţării. 

    

Vă recomandăm şi: 

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO

Primul incident la noul aquaparc de pe malul Dunării. Doi bărbaţi, aflaţi pe tobogan, au ajuns la spital

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite