Boala Lyme, confirmată la un pacient din Galaţi. Bărbatul a fost muşcat luna trecută
0Primul caz de boală Lyme în judeţul Galaţi din această vară, provocat de muşcătura de căpuşă, a fost confirmat clinic şi serologic, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu.
Acesta este singurul caz confirmat de la începutul anului şi până în prezent, asta în ciuda faptului că au fost muşcaţi de căpuşe aproape 300 de gălăţeni. Pacientul este un bărbat din localitatea Frumuşiţa, care a fost muşcat de căpuşă luna trecută. Nu şi-a dat seama că a fost înţepat decât după ce locul s-a înroşit şi a început să se simtă rău.
„Este un caz de boală Lyme, confirmată clinic şi serologic. Este o persoană de sex masculin, în vârstă de 62 de ani, din mediul rural”, a declarat Liliana Iordăchescu.
Sexagenarul s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi unde a şi primit tratament.
„A fost un caz cu boală Lyme în fază acută. Pacientul prezenta un eritem migrator şi asta l-a determinat să vină la doctor. În momentul de faţă este tratat şi probabil că se află la domiciliu”, a declarat Mihaela Ganea, medic în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase.
De la începutul anului, aproape 300 de gălăţeni s-au prezentat la medic după ce au fost înţepaţi de căpuşe.