ArcelorMittal Galaţi dă o mână de ajutor sistemului medical gălăţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorii unor unităţi medicale au venit personal să-şi ridice sistemele.
Directorii unor unităţi medicale au venit personal să-şi ridice sistemele.

Compania a donat monitoare pentru măsurarea funcţiilor vitale, instalaţii de aer condiţionat şi seturi pentru investigaţii pentru unităţilor medicale din Galaţi şi comune învecinate

ArcelorMittal Galaţi continuă să deruleze proiecte de sprijin pentru sănătatea comunităţii în care îşi desfăşoară activitiatea, investind resurse care adaugă valoare actului medical.

„În urmă cu mai mult de doi ani, am anunţat că ne concentrăm pe sănătate şi pe educaţie în proiectele noastre sociale. Suntem bucuroşi să vedem că investiţiile noastre pentru sănătate încep să îşi arate efectele pozitive”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi.

Combinatul a donat, în acest an, secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Galaţi alte patru monitoare de ultimă generaţie pentru supravegherea şi măsurarea funcţiilor vitale. „La un necesar de 45 de paturi, avem, în acest moment, 16 monitoare funcţionale, iar opt dintre acestea au fost donate de ArcelorMittal Galaţi”, a declarat Dr. Nicoleta Lupu, Şef Secţie ATI. „Aceste monitoare salveaza vieţi”, a adăugat medicul gălăţean.

De asemenea, Compartimentul “Arşi” din cadrul Sectiei Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă” a aceluiaşi spital a primit nouă instalaţii de aer condiţionat, în afara celor cinci donate anul trecut. „Secţia noastră este, acum complet echipată cu aer conditionat, precum şi cu o masă de chirurgie nouă şi un mesh graft, ceea ce înseamnă o vindecare mai rapidă a pacienţilor noştri, nu doar un confort sporit”, a spus Dr. Carmen Chelmuş, şeful compartimentului.

„Investiţiile ArcelorMittal Galaţi în Spitalul nostru acoperă probleme critice cu care ne confruntăm”, a declarat Dr. Mihaela Debita, Directorul Spitalului Judeţean.

ArcelorMittal Galaţi a oferit dispensarelor medicale din comunele Şendreni, Vânători şi Smârdan seturi complete de investigaţii, tratamente şi echipamente medicale de bază. „Mulţi oameni din comuna noastră sunt în vârstă şi nu pot ajunge uşor în Galaţi pentru aceste investigaţii. Ajutorul primit rezolvă această problemă”, a precizat Sicuţa Murgu, primarul Comunei Vânători.

ArcelorMittal Galaţi are în derulare şi alte proiecte de sănătate şi de educaţie care vor fi concretizate în jumătatea a doua a anului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite