A crezut că va avea parte de o noapte de dragoste, dar a sfârşit prin a fi tâlhărit în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 de ani a trecut prin aventura vieţii, după ce a adus acasă o adolescentă pe care abia o cunoscuse. Acesta a fost lovit, ameninţat cu un cuţit şi i s-au furat banii.

Pe 11 decembrie, un tânăr de 20 ani, din comuna gălăţeană Vârlezi, a sesizat secţia 1 Poliţie printr-un apel de urgenţă la 112 cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. Acesta a relatat poliţiştilor că în seara respectivă ar fi mers cu o adolescentă pe care abia o cunoscuse într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Roşiori. 

”La scurt timp, în locuinţă ar fi intrat un bărbat care, ameninţând victima cu un cuţit şi lovind-o peste faţă, i-ar fi luat din portofel suma de 1.500 de euro. Profitând de un moment de neatenţie din partea agresorului, tânărul ar fi reuşit să fugă din apartament, sesizând organele de Poliţie”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite că ar fi comis fapta, fiind vorba de un bărbat de 30 ani şi o tânără de 17 ani, care sunt cercetaţi acum pentru tâlhărie, respectiv, complicitate la tâlhărie. Bărbatul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat astăzi, 13 decembrie, instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite