Şoferul fără permis care a ucis cu maşina doi copii şi a fugit de la locul accidentului a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală

Ivanciu Corcioveiu (24 de ani) a fost identificat şi reţinut de poliţişti în aceeaşi localitate în care a produs tragicul accident de circulaţie, în urma căruia doi copii au fost spulberaţi de bolidul pe care îl conducea.

Pe 26 ianuarie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Măstăcani au depistat, pe raza localităţii Folteşti, un bărbat de 24 ani, Ivanciu Corcioveiu, pe numele căruia Curtea de Apel Galaţi emisese un mandat de executare a pedepsei închisorii de 7 ani şi 8 luni.

”Tânărul, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui vehicul fără permis şi părăsirea locului accidentului, a fost condus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepsei”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.  

Accidentul produs de tânărul fără permis a avut   loc în localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie 2016. Ivanciu Corcioveiu a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului.  Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului.

Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii.

Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite