Şmecherie administrativă: cum să deturnezi 280.000 de lei pe bază de indemnizaţii la şedinţe fictive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prejudiciul a fost produs în perioada 2014-2016 şi a fost descoperit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Galaţi, în urma unui control de fond. În prezent, cazul a ajuns pe rolul Tribunalului Galaţi, pentru recuperarea sumelor.

Membrii unei comisii care avea rolul să se ocupe de vânzarea spaţiilor cu destinaţie medicală din patrimoniul Primăriei Galaţi au încasat ilegal, în perioada 2014-2016, indemnizaţii în sumă de 280.202 de lei. Constatarea a fost făcută de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Galaţi, în urma unui control făcut la instituţie la sfârşitului lui 2017.

Drept urmare, instituţia de control al execuţiei bugetului public a cerut Primăriei să recupereze prejudiciul, situaţie în care instituţia a emis dispoziţii de imputaţie către angajaţii proprii care au făcut parte din comisie şi i-a dat în judecată pe „externi” (cei ce sunt angajaţii altor entităţi). În acelaşi timp, municipalitatea a contestat raportul Curţii de Conturi în instanţă, dar fără succes.

Trebuie spus că, deocamdată, persoanele vizate de imputaţii au obţinut suspendarea executării imputaţiilor până la finalizarea judecăţii pe fond în procesul dintre ele şi Primărie.

În esenţă, membrilor amintitei comisii li se reproşează că a încasat banii fără să existe documente justificative. „Membrii comisiei nu au prezentat documente justificative, cu excepţia unor procese-verbale de şedinţă nesemnate sau semnate doar de unii dintre membri, procese ce acoperă doar o perioadă de activitate de câteva luni. În cadrul comisiei medicale şi-a desfăşurat ilegal activitatea secretarul municipiului Galaţi, deoarece nu face parte din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Galaţi”, se arată în raportul întocmit de Mihai Enache, auditor al Curţii de Conturi.

„Valoarea abaterii constatate este de 280.202 lei, reprezentând valoarea indemnizaţiilor de şedinţă acordate necuvenit membrilor comisiilor de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, ai comisiei de vânzare a spaţiilor medicale şi ai comisiei de contestaţii”, susţine auditorul Curţii de Conturi.

Comisia în discuţie a fost înfiinţată în anul 2005, prin hotărâre de Consiliu Local, însă de atunci componenţa ei s-a schimbat aproape în fiecare an (conform HCL, componenţa era lăsată la latitudinea primarului, în vreme ce Consiliul Local avea o comisie separată de verificare a contestaţiilor). În cei 13 ani de funcţionare, organismul a avut un „rulaj” de peste 70 de membri (consilieri locali, medici, funcţionari publici etc), însă doar activitatea din perioada 2014-2016 a fost luată în considerare ca fiind ilegală.

Deşi lista cu persoanele din comisie care ar trebui să dea banii înapoi nu a fost făcută publică, din declaraţiile de avere ale unor angajaţi din sistemul public am reuşit să aflăm două nume. Unul dintre acestea este al dr. Ginel Baciu (şef de secţie la Spitalul de Copii „Sf Ioan”), care în 2016 a încasat suma de 5.337 lei ca indemnizaţie de la comisia amintită (conform declaraţiei de avere nr. 243 din 13.06.2017).

Un alt beneficiar cert de indemnizaţie imputabilă este dr. Liliana Moise (director executiv la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi), care menţionează în declaraţia de avere nr. 147 din 30 mai 2016, că a obţinut în 2015 de la comisia din cadrul Primărie suma de 2.000 de lei.

Toate procesele-verbale ale şedinţelor comisiei de vânzare a spaţiilor medicale sunt semnate doar de consilierul juridic Nicolae Costache, şeful Serviciului Juridic Legalitate, fără a fi prezentate alte documente justificative din care să rezulte faptul că au fost desfăşurate activităţi ale comisiei.

În acelaşi timp, trebuie precizat că hotărârea de Consiliul Local prin care este înfiinţată comisia şi se stabilesc indemnizaţiile nu stabileşte ce responsabilităţi au membrii organismului pentru a putea încasa banii. Acesta ar fi, se pare, şi motivul pentru care membrii comisiei au contestat deciziile de imputaţie.

Rugat să comenteze această situaţie, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat: „Să vedem ce va hotărî Justiţia. Noi am făcut cum ne-a cerut Curtea de Conturi”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite