10 sfaturi utile pentru un stil de condus economic. Cât de mult influenţează obiectele inutile din maşină şi cum puteţi anticipa evoluţia traficului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un stil de condus agresiv va creşte coonsiderabil consumul de combustibil
Un stil de condus agresiv va creşte coonsiderabil consumul de combustibil

Şoferul influenţează serios consumul de combustibil al maşinii pe care o conduce. Dacă vă adaptaţi stilul de condus, veţi constata cu surprindere că aţi realizat economii de combustibil serioase, care pot ajunge la 15% sau chiar  20 %.

Puţini şoferi se gândesc, din păcate, la modul în care îşi conduc maşinile, fără să ştie că pot face economii importante de combustibil cu mici ajustări ale stilul de condus. Vă prezentăm mai jos câteva dintre acestea;

1. Planificaţi-vă ruta

Asiguraţi-vă că aveţi o destinaţie clară. În funcţie de aceasta, puteţi să vă planificaţi mai uşor traseul, scurtăturile fiind de preferat pentru a evita zonele aglomerate, unde maşina va consuma combustibil degeaba. Este util să vă bazaţi pe sistemele de navigaţie, mai ales pe cele care vă dau cea mai bună alternativă în timp real. Cam greu în România, dar nu imposibil, mai ales în oraşele mari;

2. Verificaţi presiunea în pneuri

Este important să ştiţi că pneurile neumflate la presiunea indicată de producător pot duce la creşterea consumului cu circa 3%. ”Este bine să verificaţi cât mai des presiunea din pneuri, astfel încât să obţineţi un consum sensibil mai scăzut. Pe lângă faptul că veţi evita uzura accentuată a cauciucurilor, veţi elimina şi riscul unui posibile explozii a unui pneu”, explică Marcel Boghian, inginer auto;

3. Scăpaţi de obiectele inutile din maşină

Orice obiect în minus înseamnă o masă mai redusă a maşinii, ceea ce înseamnă, evident, un consum mai mic. Ar fi util să scăpaţi de lucrurile de care nu aveţi nevoie  zilnic. Deşi în aparenţă poate părea hilar, eliminarea portului de CD-uri sau a manualului de service poate duce la scăderea consumului. Şi asta pentru că, dacă adunaţi toate aceste lucruri ce vi se par banale,  veţi elimina câteva kilograme importante, care înseamnă în realitate câteva zeci de grame de combustibil economisite la fiecare kilometru;

4. Asiguraţi o aerodinamică bună maşinii

Acest sfat se adresează în principal celor care utilizează tot timpul cutii de bagaje pe acoperiş. Se ştie că, în funcţie de viteză, consumul creşte chiar şi cu 3 litri/100 kilometri, doar din motive ce ţin de aerodinamică. Prin urmare, lăsaţi comoditatea deoparte şi folosiţi aceste accesorii doar când aveţi cu adevărat nevoie;

5. Nu turaţi motorul

Încercaţi să vă ţineţi în frâu pornirile viteziste sau de competiţie la semafor. La plecarea de pe loc turaţi puţin motorul şi plecaţi mai uşor de pe loc, pentru a nu consuma mai mult decât e necesar. În aceste vremuri, sintagma "grăbeşte-te încet" ar trebui să fie regulă generală. ”Schimbarea treptelor ar fi bine să se realizeze la limita inferioară a turaţiei optime, adică cam la 2.500 rotaţii pe minut la motoarele pe benzină, respectiv 2.000 de rotaţii pe minut la motoarele diesel”, precizează inginerul Marcel Boghian;

6. Folosiţi mai rar aerul condiţionat

Folosirea aerului condiţionat, mai ales în condiţii de trafic urban intens, duce la creşterea consumului cu 1 litru/100 kilometri, în medie. Este adevărat că îţi conferă un confort sporit, dar folosiţi-l doar în situaţiile cu adevărat necesare (dezaburirea rapidă a geamurilor sau obţinerea unei temperaturi decente a interiorului);

7. Opriţi motorul în pauzele lungi

Sună a sfat copilăresc, însă, în trafic aglomerat, cu multe semafoare, se dovedeşte de un real ajutor pentru obţinerea unui consum mai redus. Este, dacă vreţi, aplicarea manuală a sistemului automatizat stop/start pentru motor, pe care încep să îl ofere din ce în ce mai mulţi producători pe maşinile noi;

8. Anticipaţi evoluţia traficului

Dacă vedeţi de la distanţă că semaforul îşi schimbă culoarea în galben, nu mai are rost să acceleraţi pentru a ajunge mai repede la semafor. Dacă în faţă sunt multe maşini în coloană, nu îşi au sensul accelerările bruşte pentru a fi tot timpul în spatele celui din faţă. Evident, pot fi date mai multe exemple de acest gen, în care se poate evita cu uşurinţă accelerarea inutilă a maşinii, ceea ce înseamnă o scădere a consumului de carburant;

9. Evitaţi drumurile scurte cu maşina

Când motorul este rece, maşina consumă mai mult combustibil până ce acesta ajunge la temperatura optimă de funcţionare. Dacă aveţi de făcut drumuri foarte scurte, luaţi în calcul şi posibilitatea de a merge pe jos, dacă factorul timp nu este primordial. Consumaţi doar nişte calorii, ceea ce e bine pentru sănătate, până la urmă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite