Suferinţa de pe chipul Regelui Mihai, în ultimele fotografii alături de Regina Ana, făcute cu puţin timp înainte de a-şi anunţa cumplita boală şi retragerea
0Casa Regală a făcut publice, pe blogul său, ultimele fotografii cu Regele Mihai şi Regina Ana realizate în luna ianuarie, în Elveţia.
Pe blogul Casei Regale (casa-regala.blogspot.ro) au fost publicate în luna ianuarie trei fotografii avându-i ca protagonişti pe Regele Mihai şi Regina Ana, aflaţi la reşedinţa de la Versoix-Elveţia.
Fotografiile sunt însoţite de mesajul că Principesa Margareta şi Principele Radu erau aşteptaţi să sosească în vizită în Elveţia, pentru a livra cadourile primite de rege din România.
“Familia Regală a fost împreună la mijlocul lunii decembrie, în Elveţia, înaintea sărbătorilor de Crăciun de la Săvârşin. Acum, după sărbători, Alteţele Lor Regale vor duce cu maşina în Elveţia cadourile, felicitările şi mesajele primite de Majestăţilor Lor în România, cu ocazia Crăciunului 2015 şi Anului Nou 2016.Cu ocazia şederii în Elveţia, Majestăţile Lor şi Alteţele Lor Regale vor lua parte la un prânz festiv, la care vor fi invitaţi prieteni de familie”, este informaţia apărută pe blogul casei regale.
Regele Mihai se retrage din viaţa publică
Regele Mihai a anunţat miercuri, 2 martie, că se retrage din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi cancer, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. Casa Regală va fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica regelui Margareta.
“În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.
Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei“, este mesajul regelui.
Citeşte şi: