România - o ţară sărăcită unde Moartea are spor la „coasă”

Sărăcia este mare în România

La mijlocul acestei săptămâni, premierul Dacian Cioloş a prezentat Strategia antisărăcie în şedinţa de guvern. Este al treilea prim-ministru care, în ultimii 15 ani, vine cu un program de combatere a excluziunii sociale.

Primul a fost Adrian Năstase. În 2001, acesta a constatat că guvernarea CDR a adâncit sărăcia în ţară şi i-a lăsat o populaţie pauperă. În 2012 i-a urmat în gânduri, simţiri şi obiceiuri ciracul Victor Ponta. Şi el a invocat greaua moştenire, dar nu aceea pe care i-a lăsat-o Alianţa DA (altminteri s-ar fi pus rău cu Tăriceanu), ci de la regimul crud al cuplului Băsescu-Boc.

În materie de combatere a sărăciei însă, printr-o strategie naţională care să fie preluată şi dusă eficient mai departe de la o guvernare la alta, toate guvernările au pus tracţiunea pe claxon. Au lătrat mult şi au lăsat hienele tranziţiei să muşte adânc din averea ţării, din veniturile populaţiei.

Au reuşit să-i prostească pe români cu fiecare ciclu electoral, la nivel naţional şi local, furându-le nu numai votul şi speranţele, ci şi mare parte din avuţia naţională. Astăzi, milioane de români îşi caută pâinea prin lumea largă, pentru că tara lor, bogată, totuşi, în resurse economice şi în oameni de ispravă, a fost SĂRĂCITĂ de o clasă politică din ce în ce mai lacomă.

Vrancea este un exemplu clasic de judeţ SĂRĂCIT nu de cutremure, nu de alte calamităţi naturale, ci de către cei pe care vrâncenii i-au ales. Dacă vrea cineva să mă contrazică, îl provoc la o dezbatere publică, pe stadion, cu mii de oameni şi cu cărţile pe masă.

Când scriu aceste rânduri, am în faţă mai multe statistici şi grafice despre economie, condiţia socială a românilor şi demografie. Toate datele sunt OFICIALE, pentru că niciodată nu am scris pe surse, cu informaţii primite pe „telefonul fără fir” sau puse în circulaţie de „Radio-Şanţ”. Iar realitatea înspăimântătoare:
-  840.000 de cetăţeni (4,3 % din totalul populaţiei) trăiesc în sărăcie absolută;
-  900.000 de cetăţeni trăiesc cu mai puţin de doi euro/zi;
Ambele categorii primesc de la stat un ajutor social cât să-şi ducă zilele.

Dar şi foarte mulţi dintre cei care au un loc de muncă, deci şi un câştig lunar, tot săraci sunt. Statistica de la sfârşitul lunii septembrie 2015 este ca un bisturiu:
-  1.956.566 din totalul salariaţilor care au contract de muncă cu normă întreagă (respectiv 33,4%) câştigă până la 1.050 de lei brut lunar;
-  647.404 salariaţi (11 %) câştigă până la 1.200 de lei;
-  451.260 salariaţi (7,7 %) câştigă până la 1.400 de lei.

Cum din acele salarii brute statul reţine impozitul/venit (16 %), contribuţia de pensie (10,5%), de sănătate (5,5 %) şi de şomaj (0,5%), rezultă că un salariat care câştigă  1.400 de lei luna mai rămâne în buzunar cu 1.050 lei.

Concluzia la acest capitol al câştigurilor salariale este că 3,6 milioane de salariaţi români (peste 52 % din total) pleacă de la serviciu acasă cu aproximativ 1.000 de lei.

Închipuiţi-vă cum vor arăta pensiile acestor oameni peste 20 de ani, în condiţiile în care cotizaţiile lor actuale/lună/an, la Fond, nu ating nici 0,50 % din punctul de pensie! Aici este necesară o explicaţie: pentru ca un salariat să acumuleze în fiecare lună  din 2016 un punct de pensie (egal cu 871,1 lei), el trebuie să aibă un câştig brut de 2681 de lei în toate cele 12 luni calendaristice din an.

Consecinţele sărăciei - în general, şi a sărăciei extreme, în special - nu se rezumă doar la faptul că milioane de oameni abia îşi asigură zilnic felia de pâine. Ei sunt expuşi lipsei resurselor necesare educaţiei (sunt date care arată 1,5 milioane de abandonuri şcolare), riscurilor de îmbolnăvire, de asigurare a medicamentelor în caz de îmbolnăvire şi altor chinuri fizice şi morale.

Când m-am gândit să scriu acest articol, în nici un caz nu am urmărit senzaţionalul. Ci REALITATEA, aşa cum se vedea ea în statistici, grafice, studii de specialitate. Acesta-i rolul/rostul presei: să informeze, să suscite interes, să trezească din amorţeală şi din indiferenţă decidenţii politici şi din administraţia centrală şi locală. De ce titlul România – o ţară sărăcită unde Moartea are spor la „coasă”? Pentru că aşa se prezintă, azi, ţara noastră. Sărăcia şi Moartea (cauzată şi de sărăcie) au ajuns substantive proprii. Sunt personificări ale unor denumiri care ne dau fiori.

Stărui asupra unei statistici demografice de dată recentă şi continui să mă frec la ochi. În perioada de puternic „avânt revoluţionar” (demolator) 1990-2015, conducătorii ţării şi judeţelor, de la primul preşedinte Ion Iliescu şi până eternii înţepeniţi la putere pe plan local Dragnea sau Oprişan, în România numărul decedaţilor l-a depăşit pe cel al născuţilor vii cu 870.000 de persoane. Mai concret, în 26 de ani au venit pe lume 5.920.00 de copii români şi au plecat pe lumea cealaltă 6.790.000 de cetăţeni români de toate vârstele. Apogeul soldului negativ, de 68.500 de persoane, a fost atins în 2014.

Unii ar zice că în ţara noastră s-a petrecut un genocid. E prea mult spus. Populaţia unei ţări poate scădea dramatic nu numai datorită războiului şi a crimelor în masă, precum şi a migrărilor masive şi renunţării la cetăţenie, ci şi din cauza sărăcirii ei de către guvernanţi.

Mă uit prin statisticile interne, dar caut să văd ce se întâmplă şi prin vecini. Prin Europa. Şi lucrurile, la noi, nu stau defel bine. Suntem (împreună cu Bulgaria şi nefericita Moldovă de peste Prut) tot în coada cozilor la Produsul Intern Brut, la nivel de salarii şi pensii, la mortalitate generală şi infantilă, la mai toţi indicatorii economici, sociali, de sănătate, de educaţie şi cultură…Polonezii, cehii, slovacii, ungurii, balticii au făcut salturi, au ars etape; românii au urmat sfatul lui Lenin: un pas înainte, doi paşi înapoi.

P.S. 1: Un coleg de studenţie, cu care m-am întâlnit acum trei zile, îmi spunea că salariul lui în prima lună de muncă de acum 40 de ani era 2.315 lei. Astăzi, ca profesor cu toate gradele didactice, primeşte tot 2.315 de lei. Dar banii nu mai au puterea de cumpărare din 1976. „În prezent, cu 5 bani nu mai pot cumpăra o coală de hârtie A4”.

P.S. 2: O pensionară din Timişoara, clientă constantă a postului România TV, precum era grevista foamei Cristiana Anghel acum vreo patru ani la Antena 3, îl regreta, zilele trecute, pe Victor Ponta, care „ne-a dat înapoi salariile şi pensiile tăiate de regimul Băsescu-Boc”. Ca să vezi cum poate manipularea să vicieze conştiinţa oamenilor! La mine la Focşani, doamnă, plusul la pensie din fiecare an, primit în guvernarea Ponta, mi l-a înghiţit dintr-un foc numai ENET-ul în cinci luni de iarnă. Aşa au votat consilierii locali din partidul lui Ponta şi Oprişan (veşnic la putere în Vrancea!). Au votat pentru modernizarea Centralei termice a oraşului, „pentru ca locatarii să plătească mai puţin la căldură şi apă caldă”, iar acum plătim dublu!