Prefectul Cătălin Kanty Popescu, fără cască pe pârtia de schi
0Reprezentantul Guvernului în Vrancea îşi petrece sfârşitul de an la munte, împreună cu familia, şi pare să se bucure de zăpada care lipseşte deocamdată în Vrancea.
Şeful Prefecturii Vrancea a ales să se relaxeze pentru sfârşitul de an într-o locaţie de la munte şi pare să-i priască această ieşire, din moment ce are parte şi de zăpadă.
Cătălin Kanty Popescu a postat pe pagina sa de Facebook şi câteva fotografii în care apare echipat cu schiuri, pe o pârtie, fără însă să poarte cască.
Judecând însă după gesturi, este posibil ca prefectul să-şi fi pus schiurile în picioare doar "de fentă", pentru poză, caz în care omisiunea de a-şi acoperi capul cu o cască este scuzabilă. Nu de alta, dar au suferit accidente grave schiori experimentaţi şi este bine de învăţat din maxima „paza bună trece primejdia rea”.
Tot de la munte, prefectul Cătălin Kanty Popescu a ţinut să transmită şi o urare. „De Anul Nou să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă şi bucurie. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere. La Mulţi Ani!”
Mai puteţi citi:
FOTO Prefectul ortodox Cătălin Popescu a sărbătorit Paştele catolic la Vizantea Livezi