Oraşul Panciu, în sărbătoare pentru două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 27-28 septembrie 2014, Primăria Oraşului Panciu organizează o nouă ediţie, a X-a a „Zilelor Oraşului Panciu“.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 27 septembrie 2014, la ora 10.00, cu Parada Muzicii Militare Focşani şi a Trupei de Majorete a Oraşului Panciu, pe traseul strada Nicolae Titulescu-Bulevardul Independenţei, până la Casa de Cultură.

Cuvântul de bun venit la sărbătoarea oraşului va fi adresat participanţilor de primarul Iulian Nica, de pe scena în aer liber din Parcul Casei Orăşeneşti de Cultură.

Prima zi de festival va continua cu două competiţii sportive de anvergură, aflate la ediţia a II-a. De la ora 11.00, la Monumentul Eroilor, din centrul oraşului, se va da startul Turului Ciclist „Velopower Road Race 2014“, iar de la ora 15.00, din faţa Cantonului Varniţa, se va da startul „Maratonului Toamnei Păncene“.

Tot sâmbătă, 27 septembrie, vor fi inaugurate Târgul meşterilor populari, Expoziţiile de artă vizuală şi meşteşuguri populare, Salonul Auto Panciu 2014 şi Târgul de maşini şi utilaje agricole.

De la ora 18.00, va începe „Seara Tineretului“, prezentată de Monica Ropotă şi Sorin Francu.

Pe scena în aer liber din Parcul Casei de Cultură vor evolua Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei“, Ela Rose, Mossano, Matteo şi DJ Willy.

Programul zilei de duminică, 28 septembrie 2014, va începe la ora 13.00, cu „Sărbătoarea cuvântului la Panciu“.

Aceasta va cuprinde lansările de carte ale scriitorilor Mariana Rogoz Stratulat şi Ionel Bandrabur.
De la ora 17.00, va începe spectacolul artistic susţinut de Nicolae Gribincea şi Grupul Etnofolcloric „Plăieşii“, Margareta Clipa, Petrică Mîţu Stoian, Aurel Moldoveanu, Deep Central şi Andreea Bălan. Prezentatorul evenimentului va fi cunoscutul realizator de televiziune, Cristian Brancu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite